930×122 CAPRA 5

curtea de arges

UN TÂNĂR DIN CURTEA DE ARGEȘ FACE SENZAȚIE CU VOCEA SA

Dan Macavei are 17 ani și este din Curtea de Argeş. Studiază la Liceul de Artă “Dinu Lipatti” din Piteşti, secţia canto clasic, şi își dorește să urmeze Conservatorul din Bucureşti pentru a-și face o carieră în muzică. Știe să cânte nu doar cu vocea, ci și la pian și, mai de curând, la chitară.

Citiți și: Pitești. N-ai să crezi așa ceva! Pentru ce s-au dat amenzi în localuri

„Eram în clasa a IV-a când părinţii mei m-au auzit cântând în casă şi când mi-au spus că sună foarte frumos şi că ar fi păcat să nu îmi cultiv acest talent. Este un dar de la Dumnezeu… A fost și decizia mea să merg pe acest drum. Vreau ca în continuare să fac muzică și din muzică să îmi câștig existența.”, afirmă Dan pentru ePitești.

A participat la diferite concursuri, la care a reuşit de fiecare dată să impresioneze juriul și publicul cu vocea sa. A obținut premiul I la Concursul Naţional de Interpretare Muzicală „Dimitrie Cuclin” (Galaţi) și premiul II la Concursul Naţional de Interpretare Muzicală ”Paul Constantinescu” (Ploieşti).

Citiți și: Accident cu 2 mașini, lângă Kaufland!

În timpul său liber tânărul preferă să studieze și să se uite la filme. (Foto: Facebook Dan Macavei)

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90