930 x122 grota rece

antichităţi

APARE O NOUĂ PIAŢĂ ÎN PITEŞTI

Apare o nouă piaţă în Piteşti. Primarul Cornel Ionică anunţă că în centrul Piteştiului ar urma să fie deschisă o aşa-numită piaţă de antichităţi.

Citiți și: Șofer imobilizat în trafic. Era căutat în toată lumea, dar l-au prins în Argeș

Este vorba de un spaţiu în care piteştenii îşi vor putea vinde diverse lucruri personale. Astfel de pieţe sunt frecvent organizate în oraşe din alte ţări ale Europei.

„Ne gândim să facem această piaţă de antichităţi o dată pe lună, în zona piaţetei de la fostul cinematograf „Bucureşti” (n.r. – acum Filarmonică). Sunt solicitări în acest sens. Vom analiza şi vom lua o decizie. De asemenea, sunt solicitări şi pentru un festival culinar, tot în zona centrală. Vom lua în cel mai scurt timp o decizie şi în această privinţă.”, spune primarul municipiului Piteşti.

Citiți și: Tot ce e mai frumos în lume este la SIMFONIE!

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90