930 x122 grota rece

elev

ELEV DIN PITEȘTI, MOTIV DE PROTEST. INSPECTORATUL ȘCOLAR REACȚIONEAZĂ

Elev din Pitești, motiv de protest. Inspectoratul Școlar reacționează. În urma neînțelegerilor apărute la Școala ”I.L. Caragiale” din Pitești, Inspectoratul Școlar Județean a transmis un comunicat de presă pentru a face lămuriri în acest sens.

Citiți și: A adus aurul la Pitești! Rezultate uriașe pentru un elev de la școala Traian

”Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, prin inspectorul școlar general şi inspectorul teritorial (cel însărcinat cu responsabilităţi de monitorizare a unităţii şcolare), împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş (DGASPC), cu directorul şi colectivul cadrelor didactice de la această şcoală, am organizat pe întreaga durată a anului şcolar trecut, 2015-2016, dar şi în debutul prezentului an şcolar o serie de întâlniri cu părinţii elevilor din clasa a VII-a B, cu părinţii elevului Rizoiu George-Ionuţ, cu psihologul şcolar şi cu psihologul desemnat de DGASPC Argeş. În cadrul acestor întâlniri i-am invitat pe părinţii şi profesorii care predau la acea clasă să asigure un climat propice derulării activităţii instructiv-educative, să-şi manifeste disponibilitatea şi deschiderea spre promovarea interesului superior al minorului, dar şi al celorlalţi minori participanţi la actul educaţional.

În acest sens, am recomandat părinţilor şi psihologului să însoţească minorul în timpul programului şcolar, am discutat şi am obţinut acordul părinţilor celorlalţi elevi de a accepta prezenţa minorului însoţit la orele de curs și am invitat părinţii celorlalţi elevi din clasă la toleranţă, considerând că s-au făcut eforturi din partea tuturor celor implicaţi pentru integrarea elevului Rizoiu George-Ionuţ.

Citiți și: Argeș. Un bărbat a fost lovit de o mașină!

De asemenea, recomandarea noastră către familia minorului a fost pentru o nouă reevaluare medicală, iar din discuţiile purtate recent am aflat că, deşi familia şi-a luat această obligaţie, respectivul lucru nu s-a petrecut până în acest moment, urmând a se face în cursul săptămânii viitoare. Până la această evaluare, elevul este scutit medical la domiciliu.

În continuare, încercăm şi ne dorim să detensionăm acest conflict apărut în cadrul Şcolii Gimnaziale ,,I.L. Caragiale”, pentru ca elevii clasei a VII-a B să nu aibă de suferit nici în plan psihologic, nici din punctul de vedere al dobândirii competenţelor educaţionale. Opinăm că elevul este beneficiarul direct al actului educaţional şi nu vom precupeţi niciun efort în a le asigura condiţii egale tuturor participanţilor la actul educaţional.”, se arată în comunicat.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA