930X122 MAIA

leoni

ANCHETĂ OFICIALĂ LA LEONI. ITM ARGEȘ S-A AUTOSESIZAT ÎN URMA ARTICOLELOR PUBLICATE DE EPITEȘTI

Anchetă oficială la Leoni. ITM Argeș s-a autosesizat în urma articolelor publicate de ePitești. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a demarat o anchetă la fabrica Leoni Wiring Systems din Bascov, de lângă Pitești.

Citiți și: Tranzacție majoră! Fabrica Leoni din Pitești, vizată: Cum sunt afectați angajații

Acțiunea vine ca urmare a articolelor publicate de ePitești, cu mărturii ale unor foști sau actuali angajați ai fabricii care au reclamat modul umilitor în care ar fi tratați muncitorii.

”Am văzut articolele și ne-am autosesizat. Am demarat un control acum două zile (n.r. – miercuri, 27 martie 2019). Momentan suntem în procedura de control, nu avem posibilitatea să vă furnizăm foarte multe informații. La finalizarea controlului putem să facem, însă, o comunicare”, precizează Mihai Oprescu, inspectorul-șef al ITM Argeș (foto medalion) într-o declarație pentru ePitești.

Citiți și: Compania Leoni, vândută! Ce se întâmplă cu angajații

Potrivit sursei citate, controlul ar urma să fie finalizat către sfârșitul săptămânii viitoare.

Amintim că publicația noastră a prezentat la jumătatea lunii martie mărturia unui angajat al fabricii de lângă Pitești. Bărbatul reclama, printre altele, abuzuri pe care noua conducere a secției Renault, segmentul 1, le-ar face împotriva muncitorilor. Ca reacție la articolul respectiv, angajați sau foști angajați ai Leoni Wiring Systems din Bascov au adus acuzații similare, pe care vă invităm să le (re)citiți AICI.

De asemenea, ePitești a luat legătura și cu administrația fabricii, care afirma la timpul respectiv că a declanșat o anchetă internă. Poziția Leoni Wiring Systems, AICI.

Eurial 555 x222
570×90 senatori-01 psd