- Publicat de: Cristina Stancu
- 23-10-2020, ora 13:54
- Editorial
CE FACEM NOI DACĂ GĂSIM UN PORTOFEL CU 10.000 DE LEI?
Vă amintiți celebra lecție din BD pe tema portmoneului? Pe cât de savuroase, pe atât de relevante sunt răspunsurile la întrebarea: „Ce facem noi, ca cetățeni cinstiți, dacă găsim pe stradă un portofel cu o sumă de bani în el?”.
Citiți și: A uitat mii de € în tren. Ce a urmat e incredibil!Citiți și: Piteşti: Teanc de bani uitat pe o masă, la Finanţe. Jandarmii l-au salvat de la „faliment” pe posesor
„Dacă ne ajută Dumnezeu să găsim pe stradă un portofel cu bani în el, mergem undeva să-i numărăm, ca să vedem cât ne-a adus norocul” e una dintre replicile pe care le-ar îmbrățișa mai mult de jumătate dintre cei ce au comentat în ultimele două zile pe marginea cazului femeii care a găsit, pe 19 octombrie, 10.000 de lei în fața complexului John din Pitești (povestea, pe larg, AICI și AICI).
Sinceritatea comment-urilor e dezarmantă, căci, da, tentația e cu atât mai mare cu cât neajunsurile sunt mai stringente sau posibilitățile de-a sparge suma mai seducătoare.
E uimitor cât de ușor te pui, ca individ, în ipostaza găsitorului, pentru că cea a păgubitului nu e tentantă (căci dacă-ai face exercițiul ăsta, parcă ți s-ar părea normal să-ți returneze lumea banii).
Și, da, poți crede, convenabil, că Dumnezeu te-a mângâiat pe creștet cu teancul de bancnote prinse cu zgârci, să nu pierzi timp să le aduni și, mai ales, să-ți fie lesne să le numeri, să știi exact ce Karma bună ai avut.
Faci repede un inventar al celor 3,5 fapte bune făcute în copilărie, când mai hrăneai urșii la zoo, udai gazonul după ploaie și îți sunai unchii bogați fix înainte de Crăciun, când, brusc, te transformai în cel mai bun nepot de perspectivă, că alte întâmplări mai sugestive în existența ta recentă nu găsești…
Și-ți dă cu virgulă, dar zici, oricum, că-i meriți, că te îndrepți, că, nu-i așa, oricine are dreptul la o șansă, că Cel de sus îți dă întâi răsplata, apoi îți cere fapta, că faci tu, mai apoi, și lucruri bune, ca să te revanșezi, că nu rămâi dator…
Te încearcă, facultativ, și o apăsare, că poate nu e bine să-i păstrezi pe toți, c-ai fi mai liniștit la conștiință să dai și la săraci o mică parte.
10%, zici inițial. Dar, nu, nu-i bine, că asta înseamnă 1.000 de lei. Pare cam mult! Și-ți spui, hai, lasă 500, plus 15 lei de lumânări, pe care să le pui la „Adormiți”. Sau nu, mai bine la sectorul „Vii”, că parcă te și simți un pic jenat de culpă și te apucă brusc un disconfort pe chestiuni de proprie imagine.
Și vine întrebarea: dacă am fost văzut? Desigur, tu te-ai uitat când ai luat banii, să te convingi că n-a zărit nimeni mișcarea, cum te-ai uitat, probabil, mai întâi, și dacă păgubitul e prin apropiere, ca să-i atragi atenția când încă oportunitatea nu-ți făcea cu ochiul, căci, în esența ta, nu ești atât de pervertit să-i iei din prima. Dar (totuși) dacă sunt martori?
Mai e și riscul să fi fost filmat… Calculezi repede procentul de rușine pe care l-ai putea gestiona când toți te-ar judeca pe față (cum mulți te-ar îndemna la spirit civic doar din invidie că n-au fost ei cei norocoși) și-ți dai seama de pacostea ce-ar da, probabil, peste tine.
Aici începe, cu adevărat, marea dilemă.
Cu siguranță, nu ești un naiv! Știi că-i penal să-ți însușești ce nu-i al tău și te interesezi ce riști dacă nu-i returnezi: „Fapta de a nu preda un bun găsit în 10 zile – fie Poliției, fie celui ce l-a pierdut – se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă”. Sună nasol… Dar, să fim serioși, trei luni sau o amendă? Și cât o fi amenda, te întrebi… Ajungi să-ți spui că parcă merită încercarea. Plus că ai mai mult de-o săptămână să te tot gândești dacă să-i duci ori nu căscatului ce i-a pierdut.
Hai, c-ai ajuns, în fine, și la asta, deși spiritul civic, dacă funcționa, te-ar fi scutit din start de-atâta cantitate de dileme. Și, uite-așa, îți vine-n cap un amărât care-a pierdut pensia pe un cincinal și te gândești că poate Dumnezeul tău te încearcă, nu te mângâie, de fapt. Dar, brusc, echilibrezi mental contextul cu-n îmbuibat care (îți spui, consolator) poate n-a observat că nu-i mai are. Puțin probabil!
Și, în sfârșit, îți vine-n cap și o imagine care-ți gonflează brusc stima de sine, cu tine returnând, amabil, suma, sub reflectoarele care o să te pună în lumină pe toate posturile naționale și internaționale: bunul samaritean ce n-a căzut ispitei.
Te-aștepți, desigur, la o micuță compensație bănească – știi bine că, la ce întrebări existențiale te-au chinuit, meriți și jumătate din bancnote. Poate primești sau poate nu, caz evident în care mai scrâșnești printre măsele o altă înjurătură și încerci să uiți, de unul singur, ce-ai fi putut să faci cu-atâția bani, deși simți că ți-ar trebui consiliere psihologică.
Iată ce s-a mai comentat pe marginea subiectului: