930X122 MAIA

verificare masuri

PRIN PITEŞTI, ORIUNDE PRIVEŞTI, VEZI UN POLIŢIST

IPJ Argeş a anunţat un nou bilanţ al verificărilor cu privire la respectarea măsurilor anti-COVID. Cifrele au fost posibile prin mobilizarea a peste 250 de poliţişti în teritoriu.

Citiți și: Argeş: Război total pe frontul Covid, în cea mai neagră zi. Sute de persoane legitimate, amenzi

„În ultimele 24 de ore, peste 250 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat să desfăşoare acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.

Citiți și: Prefectura anunţă: controale înăsprite în Argeş

Polițiștii au verificat, în total, aproape 1500 de persoane. Totodată, 182 de obiective, societăți sau locații au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. De asemenea, 287 de autovehicule au fost controlate, din acestea 159 fiind mijloace de transport în comun.

Au fost organizate 33 de acțiuni punctuale (din care 30 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș, Poliție Locală și reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicate 182 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.000 de lei, 178 dintre acestea, în valoare de 22.000 de lei, pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 4, în valoare totală de 4.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă persoanală, mai ales în spațiile închise”, a transmis IPJ Argeş.

555×222 grota rece
New Profesional Consult 570×90