263×587-2 Grota Rece

PROBLEME ÎN ARGEŞ CU RESPECTAREA MĂSURILOR. SĂLILE DE PĂCĂNELE, DIN NOU ÎN VIZORUL POLIŢIŞTILOR

Sfârşit de săptămână prolific pentru patronii de săli de păcănele. Lumea a venit la aparate în număr mare, însă până la urmă tocmai această aglomerare a creat probleme tuturor. Spre exemplificare, polițiștii din Bascov au constatat faptul că, în incinta unei săli de jocuri de noroc de pe raza localității Micești, era depășit procentul de 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Totodată, în cadrul acțiunilor de verificare a respectării dispozițiilor legale în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS Cov-2, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au constatat faptul că, un agent economic (magazin alimentar) de pe raza de competență funcționa, după ora 21.00, contrar dispozițiilor HG 856/2020.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

Astfel, polițiștii au pus în vedere reprezentanților societății să respecte programul orar de funcționare și să închidă magazinul.

Documentația întocmită cu ocazia verificărilor a fost înaintată către Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea luării măsurilor legale, conform competențelor.

570×90 MAIA
hevy 263x587px