263×587 MAIA

Bar din Argeș deschis în pandemie, clienți fără mască în interior

Peste 300 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acţionat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 31 de acţiuni punctuale, dintre care 27 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.

930X122 MAIA
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Un bar din localitatea argeșeană Rucăr a fost depistat de polițiștii deschis, deși funcționarea acestora este interzisă în contextul epidemiologic actual.

Mi mult decât atât, în interiorul barului se aflau două persoane, care nu purtau mască de protecție. În urma celor constatate, cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei, iar în ceea ce privește operatorul economic, a fost înștiințat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

De asemenea, în cadrul acțiunilor au fost verificate 3.149 de persoane, 138 de mijloace de transport, precum și 170 de societăți comerciale.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei, după cum urmează:

– 115 sancțiuni, în valoare de 8.000 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;

– 9 sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

570×90 MAIA
263 X 587 CUMPANA 1