930X122 MAIA

buletine

Reguli noi pentru cei care își fac buletin

Reguli noi pentru cei care își fac buletin

Citiți și: Toate cărțile de identitate expiră la această dată

Au apărut deja excepții la legea nouă, în vigoare din 10 iunie 2023, care prevede că la aceeași adresă nu se pot înregistra mai mult de zece persoane.

Astfel, una dintre acestea se referă la faptul că limita de zece persoane ce se pot înregistra la aceeași adresă nu se va aplica în cazul rudelor.

Citiți și: Pitești. Anunț important pentru toți oamenii! Se întâmplă de sărbători

,,Legea 162/2023, în vigoare din 10 iunie, a adus mai multe modificări Ordonanței de urgență 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Una dintre noutăți este limitarea numărului de persoane care își pot stabili domiciliul sau reședința la o adresă.

Mai precis, potrivit Legii 162/2023, <nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor – n.r.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă>”, notează Antena 3.

Restricția se aplică similar și în cazul obținerii vizei de flotant.

Reguli noi pentru cei care își fac buletin

,,Limitarea nu se aplică însă și <în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse>, după cum apare în noua lege.

Conform actului normativ, prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul sau soția acestuia, rudele (ale proprietarului sau ale soțului/ soției) în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la gradul al patrulea.

De pildă, când vorbim de grad de rudenie în linie dreaptă, rude de gradul întâi sunt copiii şi părinţii, iar de gradul al doilea, nepoţii şi bunicii.

Pe de altă parte, în linie colaterală, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, iar verii primari, de gradul al patrulea, potrivit avocatnet.ro.

În plus, OUG 97/2005 stabilește acum că persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin au 15 zile la dispoziție pentru a-și schimba actele sau pentru a-și face mutația, altfel riscă amenzi.”, transmite sursa citată, potrivit avocatnet.ro.

Sursă foto: Descriptiv/impact.ro

555×222-epitesti PNL
eurial 570×90