pizzeria sapori  930 122

card de sănătate

Ce e de făcut în situația apariției unei urgențe medicale în străinătate

Ce e de făcut în situația apariției unei urgențe medicale în străinătate

Citiți și: În ce condiții poate un minor primi sau face o donație?

Ce este cardul European de sănătate?

Cardul european de asigurat este documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.

Acest document se eliberează la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări scurte (de maxim 12 luni) în afara graniţelor României şi este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE.

Citiți și: Cum poate un salariat să-și retragă demisia

Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este condiţionată de prezentarea acestuia, fiind suficientă prezentarea oricărui alt tip de asigurare medicală.

Pot beneficia de card european de asigurat toţi cetăţenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi fac dovada achitării la zi a contribuţiei.

În situaţia în care persoana care a obţinut un card nu îndeplineşte toate condiţiile în baza cărora s-a eliberat cardul pe toată perioada de valabilitate a acestuia (inclusiv plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) şi în această perioadă beneficiază de servicii medicale în cadrul unei deplasări într-un stat membru al Uniunii Europene, persoana în cauza va suporta contravaloarea acestor servicii.

Servicii medicale acordate în statele membre UE

În această situaţie, casa de asigurări de sănătate emitentă a cardului va rambursa contravaloarea acestor servicii instituţiei din statul membru care a acordat serviciile şi, ulterior, va recupera contravaloarea acestora de la persoana în cauză.

Cardul european de asigurat conferă dreptul de a beneficia de asistenţă medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al UE, dar nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a beneficia de tratament medical pentru afecţiuni preexistente deplasării.

Serviciile medicale acordate în statele membre UE, în baza cardului, sunt cele prevăzute de legislaţia fiecărui stat şi nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare.

Cardul se eliberează gratuit şi este valabil 24 luni iar cu maxim o lună înainte de expirarea lui, se poate obţine unul nou urmând procedura normală.

Ce e de făcut în situația apariției unei urgențe medicale în străinătate?

În situația unei urgențe medicale fiecare asigurător are propria procedură care trebuie cunoscută de asigurat și trebuie urmată conform contractului de asigurare.

Pașii de făcut sunt, în general, următorii:

• Mergeți la cea mai apropiată unitate medicală de urgenţă.

• Sunați la numărul de asistență al asigurătorului în cel mult 48 de ore de la producerea evenimentului și comunicați:

– numele, prenumele,

– data nașterii asiguratului,

– țara în care s-a întâmplat urgența medicală,

– numărul poliței de asigurare,

– detalii privind urgența medicală,

– alte informații privind evenimentul asigurat produs,.

Păstrați toate facturile, chitanţele și fișele de tratament.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3