New Profesional Consult 930 x 122

politia

Se schimbă radical o structură a Poliției!

Se schimbă radical o structură a Poliției!

Citiți și: Argeș. Un șofer aproape de comă alcoolică a făcut dezastru pe drum

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin intermediul căruia Poliția Militară va avea noi atribuții.

Aceasta nu va mai interfera cu civilii decât în situații excepționale.

Citiți și: Argeș. Tânăr mort în mașina condusă de un șofer de 19 ani, care era băut

Potrivit legii, ,,Poliţia militară este componenta specializată a Ministerului Apărării Naţionale destinată să îndeplinească atribuţiile prevăzute de Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”.

Se schimbă radical o structură a Poliției!

Legea prevede că ofiţeri din Ministerul Apărării Naţionale pot fi desemnaţi, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să îndeplinească atribuţii de cercetare penală, ca organe de cercetare penală speciale, în cazul infracţiunilor săvârşite de personalul militar al Ministerului Apărării Naţionale.

Detalii, AICI.

Sursă foto: Arhivă/Descriptiv

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90