Moștenirea persoanei ocrotite și situația tutorelui care este și moștenitor. Ce prevede legea

Practica notarială și cea judiciară întâlnesc frecvent ipoteza în care, după decesul unui ascendent, moștenitorii convin să dezbată succesiunea pe cale amiabilă, iar unul dintre ei are calitatea de tutore al unui alt coerede, aflat sub o măsură de ocrotire.

Lipsa oricărui diferend între moștenitori nu înlătură obstacolul: tutorele nu poate reprezenta persoana ocrotită în procedura succesorală, iar notarul nu poate da curs acesteia în absența unui reprezentant al cărui interes să nu fie contrar.

Fundamentul soluției rezidă în regula potrivit căreia reprezentantul legal nu poate acționa în numele persoanei ocrotite atunci când între interesele lor există un conflict.

În materie succesorală, conflictul este inerent, întrucât coerezii au poziții patrimoniale concurente: stabilirea masei succesorale, evaluarea bunurilor, formarea și atribuirea loturilor ori fixarea sultei determină, în mod necesar, avantaje care se realizează în detrimentul celorlalți.

Existența conflictului nu trebuie dovedită prin reaua-credință a tutorelui sau printr-un prejudiciu concret, ea rezultând din dubla calitate a aceleiași persoane, coerede și reprezentant.

Remediul prevăzut de lege este numirea unui curator special, persoană lipsită de interes în succesiune, învestită exclusiv pentru procedura respectivă.

Autoritatea competentă să numească acest curator a făcut obiectul unei practici neunitare. Curtea Constituțională a constatat, printr-o decizie recentă, neconstituționalitatea normei tranzitorii care atribuia numirea unei autorități administrative, reținând că standardele de protecție introduse prin reforma regimului de ocrotire nu pot fi garantate în lipsa controlului unei instanțe independente și imparțiale.

În prezent, numirea revine instanței de tutelă, iar în cadrul procedurii succesorale poate fi realizată și de notarul public, cu titlu provizoriu, sub rezerva validării sau înlocuirii de către instanță.

Numirea curatorului nu epuizează garanțiile prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra unei chestiuni de drept, a statuat, în privința minorului lipsit de capacitate de exercițiu, că acceptarea expresă a moștenirii constituie un act de dispoziție, care necesită încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă.

Raționamentul este transpozabil, prin identitate de rațiune, persoanei majore ocrotite prin tutelă specială, al cărei regim juridic este cel al tutelei minorului.

Curatorul special va solicita, așadar, autorizarea instanței, care o acordă atunci când actul răspunde unei necesități ori este în mod evident în folosul persoanei ocrotite.

Condiția este, de regulă, îndeplinită: acceptarea nu expune moștenitorul unei răspunderi nelimitate, datoriile succesorale fiind suportate în limita activului moștenit, în timp ce renunțarea ar echivala cu pierderea unor drepturi patrimoniale.

Aceeași logică guvernează partajul voluntar, care constituie un nou act de dispoziție și se realizează cu respectarea regulilor de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu.

Autorizarea se solicită pe baza unui proiect concret de împărțeală, instanța verificând dacă persoana ocrotită primește un lot de valoare echivalentă cotei sale ori sulta corespunzătoare.

Alternativa este menținerea stării de indiviziune, cu emiterea certificatului de moștenitor, partajul urmând a se realiza ulterior, în aceleași condiții.

Riscurile practice sunt de trei ordine.

În primul rând, actul de dispoziție încheiat de tutore în lipsa curatorului special și a autorizării este lovit de anulabilitate, sancțiune care poate fi invocată după ani, inclusiv de un tutore ulterior, cu efecte asupra dobânditorilor subsecvenți.

În al doilea rând, numirea ca curator a unei persoane din anturajul tutorelui poate pune în discuție independența acesteia.

În al treilea rând, parcurgerea celor trei etape, numirea, autorizarea acceptării și, după caz, autorizarea partajului, necesită de regulă un interval semnificativ de timp, astfel că demersurile trebuie inițiate fără întârziere, având în vedere termenul legal de exercitare a dreptului de opțiune succesorală.

Sub aspectul reglementării, se poate observa că garanțiile, deși justificate, sunt distribuite în etape distincte, în lipsa unei proceduri unitare, ceea ce prelungește parcursul familiilor.

Curtea Constituțională a subliniat, prin aceeași decizie, necesitatea corelării normelor privind numirea curatorului special cu noul regim de ocrotire a persoanelor cu dizabilități, iar o procedură care să permită soluționarea concentrată a cererilor ar răspunde acestui deziderat.

Din perspectivă practică, se recomandă verificarea hotărârii prin care a fost instituită măsura de ocrotire, inclusiv a limitelor puterilor tutorelui, informarea notarului, de la prima întâlnire, cu privire la existența unei persoane ocrotite printre moștenitori, propunerea unui curator special independent, cu acord scris, precum și pregătirea din timp a actelor de stare civilă și, dacă se urmărește partajul, a unui proiect de împărțeală cu evaluarea bunurilor.

Cerința curatorului special nu exprimă o suspiciune față de familie, ci consecința unei reguli de principiu: protecția persoanei lipsite de capacitate de exercițiu nu poate depinde de buna-credință a celor care au, în operațiunea respectivă, și un interes propriu.

Chiar în absența oricărui diferend, valabilitatea actului presupune un reprezentant lipsit de interes contrar și controlul prealabil al instanței de tutelă.

Av. Dr. Cristina Lețu – https://www.cristinaletu.ro/

Moștenirea persoanei ocrotite și situația tutorelui care este și moștenitor. Ce prevede legea