Difuzarea imaginii unei persoane pe rețelele de socializare fără consimțământ

Înregistrarea unor situații din viața cotidiană – un accident rutier, un conflict într-un spațiu comercial, o intervenție a organelor de poliție – și difuzarea ei, în câteva minute, pe rețelele de socializare au devenit un fenomen curent.

Persoana surprinsă în imagine este pe deplin identificabilă, iar identitatea ei este adesea completată de utilizatori în comentarii.

În scurt timp, materialul este preluat de alte conturi și ajunge la un public nedeterminat, fără ca cel vizat să fi consimțit la vreo formă de expunere. Se pune, astfel, problema mijloacelor juridice prin care își poate apăra dreptul la propria imagine.

Factorul timp este, în această materie, decisiv. Difuzarea are intensitatea cea mai mare în primele ore de la publicare, iar fiecare preluare pe un alt cont constituie o nouă atingere, distinctă de cea inițială. Demersurile întreprinse în primele 24 de ore sunt, de regulă, mai eficiente decât orice măsură ulterioară.

Trebuie înlăturate, mai întâi, două prezumții eronate.

Simpla filmare într-un spațiu public nu este, prin ea însăși, ilicită; la fel de inexactă este însă ideea că tot ce se petrece în public poate fi difuzat fără restricții.

Dreptul la propria imagine, la viață privată și la demnitate sunt ocrotite de lege, iar atingerea rezultă, de regulă, nu din filmare, ci din difuzare: expunerea unei persoane identificabile, fără consimțământul ei, într-un context care o umilește ori o ridiculizează, fără a servi unui interes public real.

Totodată, imaginea unei persoane constituie o dată cu caracter personal, iar publicarea ei pe internet, la dispoziția oricui, depășește sfera activităților strict personale, astfel încât autorul postării răspunde pentru conținutul publicat.

Ocrotirea imaginii nu are însă caracter absolut. Înregistrarea unui abuz ori a unui funcționar care își depășește atribuțiile poate fi difuzată legitim, tocmai pentru că privește interesul public.

Agentul de poliție care acționează în exercitarea autorității de stat beneficiază de o protecție mai redusă a imaginii decât persoana asupra căreia se desfășoară intervenția; aceasta din urmă nu devine persoană publică, iar prezumția de nevinovăție nu încetează pentru că scena a fost filmată.

Difuzarea imaginii unei persoane pe rețelele de socializare fără consimțământ

Aceeași rațiune se aplică victimelor unui accident, iar în cazul persoanei decedate, respectul datorat memoriei acesteia poate fi apărat în justiție de membrii familiei.

Primul demers este conservarea probelor. Un conținut eliminat înainte de a fi documentat îl poate lipsi pe cel vătămat de dovada faptei tocmai când urmărește obținerea de despăgubiri.

Sunt necesare capturi de ecran din care să rezulte adresa postării, contul, data, numărul de vizualizări și de distribuiri, precum și comentariile prin care persoana este identificată sau denigrată.

Atunci când miza o justifică, conținutul publicat poate fi constatat de urgență de un executor judecătoresc, al cărui proces-verbal are puterea doveditoare a unui înscris autentic, spre deosebire de o simplă captură de ecran, a cărei autenticitate poate fi oricând contestată.

Al doilea demers este sesizarea platformei. Rețelele de socializare au obligația de a pune la dispoziție mecanisme de semnalare a conținutului ilegal, de a analiza sesizările, de a comunica o decizie motivată și de a permite contestarea acesteia.

Sesizarea trebuie făcută prin formularul dedicat încălcării vieții private, nu prin raportarea generică, cu indicarea exactă a postării și a motivelor. De la primirea unei sesizări clare, platforma nu mai poate invoca necunoașterea conținutului, iar menținerea acestuia online îi poate angaja propria răspundere.

În paralel, cel vizat poate notifica în scris autorul postării, solicitând eliminarea conținutului într-un termen scurt.

O asemenea notificare, mai ales transmisă prin avocat, conduce adesea la eliminarea de bunăvoie a materialului, iar refuzul constituie un indiciu de rea-credință, relevant într-un eventual litigiu. În cazul conturilor anonime, platformele nu dezvăluie identitatea titularului la cererea unei persoane private, identificarea realizându-se, de regulă, prin intermediul autorităților judiciare.

Dacă materialul rămâne accesibil și continuă să se răspândească, persoana vătămată poate solicita instanței, pe calea ordonanței președințiale, obligarea autorului la eliminarea înregistrării și la abținerea de la republicarea ei, până la soluționarea fondului. Procedura este considerabil mai rapidă decât un proces obișnuit, însă se desfășoară în zile sau săptămâni, nu în ore, iar măsurile dispuse au caracter provizoriu.

Acțiunea de fond asigură reparația integrală: încetarea definitivă a faptei, publicarea hotărârii pe cheltuiala autorului și despăgubiri pentru prejudiciul moral – umilința, suferința psihică, atingerea adusă reputației, consecințele asupra vieții de familie și profesionale.

Cuantumul nu este stabilit printr-un barem, ci este apreciat de instanță în funcție de gravitatea expunerii, de amploarea și durata difuzării și de conduita autorului după ce i s-a solicitat eliminarea. Răspunderea nu revine exclusiv celui care a filmat, ci și celor care au republicat înregistrarea ori au dezvăluit în comentarii datele de identificare ale persoanei.

Calea penală este mai restrânsă decât se presupune. Insulta și calomnia nu mai constituie infracțiuni, iar filmarea unei persoane pe stradă nu reprezintă, în sine, o faptă penală.

Plângerea penală se justifică atunci când înregistrarea a fost realizată fără drept într-un spațiu privat, când sunt difuzate imagini cu caracter intim ori când publicarea este însoțită de amenințări, șantaj sau hărțuire. În cazul minorilor, protecția este sensibil mai strictă.

Anumite reacții slăbesc poziția celui vătămat. Replica publică amplifică difuzarea materialului inițial, iar publicarea datelor autorului, cu titlu de represalii, îl poate transforma pe cel vătămat în autorul unei fapte similare. Abținerea de la orice reacție publică, însoțită de un demers juridic prompt, reprezintă aproape întotdeauna conduita adecvată.

Mijloacele juridice existente sunt eficiente, însă au fost concepute pentru o publicație cu un editor identificabil și o difuzare limitată. Materialul distribuit pe rețelele de socializare nu are un singur autor și nici o singură copie, iar o hotărâre pronunțată după câteva săptămâni poate înlătura postarea inițială, nu însă și preluările apărute între timp.

De aceea, ordinea demersurilor este esențială: conservarea probelor înaintea ștergerii, sesizarea platformei și a autorului înaintea procesului, instanța atunci când celelalte căi nu au condus la rezultat. Dreptul la propria imagine nu se stinge în momentul înregistrării, dar trebuie apărat cu aceeași celeritate cu care se răspândește materialul.

Av. Dr. Cristina Lețu – https://www.cristinaletu.ro/