Peste 2.000 de candidați au fost eliminați după prima probă a concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct. Deși au fost depuse 355 de contestații, recorectarea lucrărilor a schimbat foarte puțin rezultatele inițiale. Doar patru profesori au reușit să obțină nota minimă de promovare după reevaluare.
Doar patru candidați au trecut examenul după contestații
Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, dintre cele 355 de lucrări reevaluate, 347 au rămas cu aceeași notă. În alte opt cazuri, punctajele s-au modificat: cinci candidați au primit note mai mari cu jumătate de punct, iar trei au primit note mai mici cu jumătate de punct.
Pentru patru profesori, diferența a fost decisivă. Aceștia obținuseră inițial nota 5,50, însă, după recorectare, au primit nota 6,00, pragul minim necesar pentru promovarea probei.
În urma soluționării contestațiilor, numărul candidaților promovați a crescut de la 4.615 la 4.619, iar rata de promovare a ajuns la 69,11%. Media generală a notelor a rămas neschimbată, la 6,45, conform libertatea.ro.
Peste 2.000 de candidați au fost eliminați
La proba desfășurată pe 13 octombrie s-au prezentat 6.684 de candidați, dintre cei 6.841 înscriși și validați. După afișarea rezultatelor finale ale acestei etape, 2.065 de profesori au rămas respinși.
Examenul s-a desfășurat în 42 de centre din țară, inclusiv în două centre din București. Evaluarea a fost digitalizată, iar o parte dintre candidați au reclamat timpul insuficient pentru rezolvarea subiectelor și volumul mare de informații care trebuiau analizate.
Când are loc următoarea probă
Candidații care au promovat testul de competențe vor susține proba scrisă de management și legislație școlară pe 20 octombrie 2026.
Ulterior, între 21 octombrie și 4 noiembrie, vor fi evaluate proiectele manageriale depuse de candidați. Interviurile sunt programate în perioada 12–27 noiembrie, iar rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 9 decembrie 2026.
Rezultatele definitive după contestații pot fi consultate la sediile inspectoratelor școlare județene și la Inspectoratul Școlar al Municipiului București.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)





