Atenție! Zboruri militare la joasă înălțime în toată România!
Forțele Aeriene Române anunță desfășurarea exercițiului militar „Burebista 26”, în perioada 14-25 septembrie 2026, pe întreg teritoriul României. În cadrul aplicației vor avea loc inclusiv zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară pe rute terestre.
Exercițiul se desfășoară după un scenariu fictiv și implică structurile de comandă-control și execuție ale Forțelor Aeriene Române, cu sprijinul Forțelor Terestre, Forțelor Navale și Forțelor pentru Operații Speciale, conform stiripesurse.ro.
Potrivit Forțelor Aeriene, obiectivul este antrenarea structurilor militare într-un context integrat și interarme, pentru planificarea și desfășurarea acțiunilor în cadrul unei operații aeriene.
Atenție! Zboruri militare la joasă înălțime în toată România!
„În perioada de desfășurare a acestui exercițiu vor avea loc deplasări de tehnică militară și personal pe rute terestre și zboruri la joasă înălțime pe întreg teritoriul național”, au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene Române.
Exercițiul vine după mai multe activități de pregătire desfășurate de militarii români. În luna iunie, luptătorii Forțelor pentru Operații Speciale s-au antrenat în județul Brașov pentru salturi cu parașuta din elicopter IAR 330 Puma, cu aterizare direct pe apa unui lac de acumulare.
Forțele Speciale ale Armatei Române au câteva mii de militari, dintre care câteva sute sunt luptători operaționali, mulți având experiență în teatre de operații.











