Lucrările pe secțiunea Boița–Cornetu a autostrăzii Sibiu–Pitești, considerată cea mai grea porțiune a proiectului, avansează, iar constructorii au început pregătirile pentru un nou tunel.
Șantierul este unul dintre cele mai complexe din România, fiind primul tronson de autostradă care traversează efectiv Munții Carpați, conform profit.ro.
Pe teren lucrează deja câteva sute de muncitori și peste o sută de utilaje, activitatea desfășurându-se continuu acolo unde condițiile permit.
Primele operațiuni vizează realizarea portalurilor de intrare în tunel și pregătirea zonelor pentru excavații.
Se scrie istorie! Autostrada Sibiu–Pitești străpunge Carpații: S-a dat start
Tunelul va avea două galerii, iar săpăturile se vor face folosind metoda austriacă, adaptată zonelor cu rocă dură, inclusiv prin dinamitări controlate acolo unde este necesar.
În paralel, continuă lucrările la viaducte și drumurile tehnologice care asigură accesul în șantier.
Secțiunea Boița–Cornetu are o lungime de peste 31 de kilometri și include un număr impresionant de structuri: zeci de poduri, pasaje și viaducte, dar și mai multe tuneluri, cel mai lung urmând să depășească 1,5 kilometri.
Investiția depășește 4 miliarde de lei și este finanțată din fonduri europene prin Programul Transport. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru anul 2028.
Autostrada Sibiu–Pitești este considerată una dintre cele mai importante legături rutiere din România, deoarece va asigura conexiunea directă între portul Constanța și vestul Europei, pe Coridorul IV paneuropean.
Știrea, pe larg, AICI.
Foto: Descriptiv/economedia.ro






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)





