Eurial 930 x 122

blocuri

VIITOARELE BLOCURI DE LÂNGĂ PĂDUREA TRIVALE, ÎN CL PITEȘTI CU ACELAȘI CONTROVERSAT STUDIU DE TRAFIC

Controversatul proiect inițiat de primar privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru viitorul ansamblu rezidențial de lângă Pădurea Trivale, respins de câteva ori de aleșii locali din cauza studiului de trafic prezentat de dezvoltatorul imobiliar, studiu realizat după izbucnirea crizei COVID-19, când traficul era redus ca urmare a închiderii școlilor, a fost introdus pe ordinea de zi a CL Pitești de joi, 27 august.

Citiți și: Fonduri uriașe pentru cei care stau la bloc!

De data aceasta, proiectul e însoțit de un raport semnat de arhitectul șef al Primăriei Pitești, Ruxandra Cruțescu, care după analizarea aspectelor invocate de realizatorul studiului (ulterior nemulțumirilor exprimate într-o ședință anterioară a CL Pitești), conchide că proiectul de hotărâre îndeplinește condițiile pentru a fi supus dezbaterii și aprobării plenului Consiliului Local Pitești (Click pe foto).

Citiți și: Obligație la bloc. Plătești chiar dacă nu consumi

4 blocuri aproape de pădure

Pe un teren de 6.581 de mp, aflat în apropierea Pădurii Trivale, dezvoltatorul intenționează construirea unui ansamblu format din patru blocuri cu regim de înălțime Ds+P+4E, cu funcțiune rezidențială (cu 78 de locuri de parcare amenajate pe platforme betonate și alte 58 de locuri de parcare la demisolurile a trei dintre imobile).

Studiul de trafic care însoțește proiectul arată că viitoarele construcții n-ar influența, de fapt, circulația rutieră în zonă.

Voci din CL Pitești au tot atras anterior atenția că studiul de trafic pe care dezvoltatorul imobiliar l-a adăugat dosarului proiectului privind aprobarea PUD pentru investiția amintită e făcut în perioada în care circulația nu mai era la fel ca înaintea pandemiei și, în concluzie, n-ar reflecta valorile normale de trafic ale unei perioade obișnuite.

Într-o precedentă ședință a CL Pitești, contestatarii proiectului precizaseră că ar fi vrut un studiu „într-o perioadă normală”.

În documentul invocat în raport de către arhitectul șef al Primăriei Pitești, Ruxandra Cruțescu, realizatorul studiul de trafic afirmă că datele pentru studiu ar fi fost culese înainte de declararea stării de urgență și că preluarea lor s-a făcut după sistarea activităților școlilor, iar situația ar fi fost adaptată prin aplicarea anumitor coeficienți.

Amintim că vecinii care se opun viitoarei construcții sunt de părere că ansamblul rezidențial propus va aglomera semnificativ zona și că rețelele de utilități nu pot să preia și cele 120 de apartamente prevăzute în proiect, pentru că nu au fost gândite la acest nivel.

Anunțul de intenție cu nr. 3297 din 22 ianuarie 2019 privind elaborarea PUD, a fost atacat din faza consultărilor, petenții arătând, printre altele, că obiectivul nu ar respecta regimul de înălțime al imobilelor din zonă (amănunte, AICI).

Eurial 555 x222
570×90 MAIA