Eurial 930 x 122

cinema bucurești

CINEMA „BUCUREȘTI” VĂ INVITĂ LA O COMEDIE DE SUCCES

Diseară, de la ora 18, la Cinematograful „București” va rula filmul românesc „Cuibul de viespi”. Regia îi aparține lui Horea Popescu, în rolurile principale jucând Ovidiu Iuliu Moldovan, Coca Andronescu și Tamara Buciuceanu. “Doresc ca prin acest film să aducem un omagiu marii actrițe Tamara Buciuceanu-Botez, recent dispărută”, afirmă managerul cinematografului, Jean Dumitrașcu.

Citiți și: Surpriză la final de săptămână pentru piteșteni!

„Gaițele”, comedia sarcastică a dramaturgului piteștean Al. Kirițescu, a făcut o carieră pe care puțini i-o prevesteau. Revenind la titlul original al piesei de teatru, scenaristul și regizorul Horea Popescu a avut fericita inițiativă a ecranizării piesei.

Citiți și: Premieră în Pitești!

Acțiunea se petrece în 1936, un timp în care Bucureștiul a fost cunoscut ca „Parisul Estului”. Cele trei surori Duduleanu, dintr-o familie de comercianți prosperi, își conduc clanul cu mână de fier. Tânărul jurnalist Mircea Aldea intră în acest clan prin căsătoria cu fiica clanului, dar această unire va fi de scurtă durată.

„Cuibul de viespi” este un document și o adaptare stilizată a istoriei României. Plin de satiră verbală și vizuală, filmul redă comicul noii clase sociale a timpului: burghezia (finalul plasat în cripta familiei Duduleanu este de un comic brutal).

Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi. Biletele pot fi achiziționate și online, de pe platforma www.bilete.ro.

HerasMed (555 x 222 px)
eurial 570×90