- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 23-09-2019, ora 14:33
- Cinema
COMEDIE POLIȚISTĂ LA CINEMA „BUCUREȘTI”
Sâmbătă, 28 septembrie 2019, de la ora 18, la Cinematograful de artă „București” va fi difuzat filmul italian „Nopți magice” („Notti magiche”). Regia îi aparține lui Paolo Virzì, în rolurile principale jucând Mauro Lamantia, Giovanni Toscano și Irene Vetere.
Citiți și: Surpriză la final de săptămână pentru piteșteni!Acțiunea filmului se petrece în Italia, în 1990. O crimă în lumea filmului are loc chiar în noaptea semifinalei Campionatului Mondial de fotbal din Italia.
Trei scenariști suspectați de uciderea unui celebru producător, al cărui cadavru este găsit în apele Tibrului, își petrec noaptea în arestul Poliției, rememorându-și aventurile, plasate în ultimele zile de glorie ale cinema-ului italian.
Citiți și: Premieră în Pitești!„Notti Magiche”, intitulat astfel după imnul oficial al Campionatului, interpretat de Gianna Nannini și Edoardo Bennato, este o comedie polițistă contagioasă, condimentată cu referințe cinefile.
Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Duminică, 29 septembrie, tot de la ora 18, la Cinematograful „București” va rula filmul românesc „Cinema, mon amour”. Regia îi aparține lui Alexandru Belc, rolurile principale fiind interpretate de Victor Purice, Gheorghe Purice, Lorena Cosau și Cornelia Chelmu.
Fiecare cinema ascunde o poveste. O poveste despre un loc, dar și despre oamenii care i s-au dăruit ani de zile, care și-au petrecut cea mai mare parte din viață între zidurile lui, în cabina de proiecție, în atelierul din spate, în casa de bilete.
Parte a campaniei „Salvați marele ecran”, filmul documentar descrie eforturile extraordinare făcute pentru a menține deschise cinematografele vechi din România.
Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Biletele pot fi achizionate și on-line, de pe platforma www.bilete.ro.