Jupiter 930 x 122

andre parfenov

KLASSIK SHOW ÎN PITEȘTI. UN DUO FORMIDABIL

Klassik Show în Pitești. Filarmonica Piteşti va închide joi, 29 iunie 2017, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, a zecea sa stagiune. Închiderea va fi făcută prin concertul simfonic „Klassik Show cu Parfenov Duo”.

Citiți și: (VIDEO DIN PIAȚA PRIMĂRIEI) CONCERT EXTRAORDINAR ÎN PITEȘTI

Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor reveni violonista Iuliana Muench şi pianistul Andre Parfenov.

În program: Ceaikovski/Parfenov – Introducere și Mazurka pentru vioară și pian, Liszt/Parfenov – Improvizații pe teme de F. Liszt, Parfenov – Tango W.S. pentru vioară și orchestră și Concert pentru vioară și orchestră, Gershwin – Rhapsody in blue (cu improvizații de Parfenov) și Ceaikovski – Capriciu italian, op.45.

Citiți și: FILARMONICA PITEȘTI, CONCERT DE SUCCES ÎN MIOVENI

Pianistul german de origine rusă Andre Parfenov a absolvit Conservatorul „Ceaikovski” din Moscova, iar apoi şi-a continuat studiile universitare la Folkwang-Hochschule din Essen, la clasa profesorului Boris Bloch, acolo unde a terminat, în 1997, cu Magna Cum Laude.

În 1998 a urmat cursurile de perfecţionare ale aceeaşi universităţi din Essen şi a câştigat diploma la unul dintre cele mai importante concursuri pianistice din Germania, Wartburgklavierwettbewerb.

După finalizarea studiilor, a fost angajat ca solist al teatrului din Krefeld Moenchengladbach.

A concertat în Germania, Rusia, Franţa şi Italia şi a înregistrat pentru radio şi televiziune. Publicul piteştean l-a intâlnit pentru prima dată la concertul din 20 mai 2010, interpretând cu eleganţă, forţă şi rafinament Concertul nr.3 de Rahmaninov. A revenit în 2011 şi 2014 în recitaluri camerale.

Iuliana Muench, născută în Târgovişte, în prezent violonistă a Neue Philharmonie Westfalen din landul Renania de Nord-Westfalia, a studiat la Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, după care, în Germania, la ,,Hochschule fur Musik” din Köln, cu maestrul  Charles-Andre Linale.

Din 2009 este partenera lui Andre Parfenov de muzică de cameră în ,,Parfenov Duo”, cu care concertează în Europa, cântând toate lucrările scrise de compozitorul Parfenov, în prima audiţie. A mai cântat la Filarmonica Piteşti în 2011 şi 2014 în recitaluri, tot alături de Andre Parfenov.

Vă amintim că astăzi Filarmonica Pitești vă invită la un concert de chitară. Amănunte, AICI.

Posada 555×222
Donaris 570×90

Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro trimite mesaj la 0733 797 066 sau un email la redactie@epitesti.ro și te contactăm noi.

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la
0733 797 066


Continuând să utilizați site-ul epitesti.ro, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close