New Profesional Consult 930 x 122

comercianti

CORTURI, CURENT ELECTRIC ȘI SURSE DE ÎNCĂLZIRE PENTRU COMERCIAȚII CARE-ȘI VOR VINDE MARFA ÎN SPAȚII DESCHISE

În această dimineață, prefectul Emanuel Soare a avut o întâlnire cu reprezentanții producătorilor agricoli care au protestat în fața Instituției Prefectului Argeș.

Citiți și: Controale la sânge în piețe!

În cadrul discuțiilor au fost analizate soluțiile propuse ieri de reprezentantul Guvernului în teritoriu, respectiv:

Unde sunt pieţe închise şi se pot rabata pereţii, se vor organiza pentru a le deschide în vederea reducerii infecţiilor cu noul coronavirus (conform HG 935/05.11.2020), astfel încât să fie funcţionale ca spaţiu deschis;
• Acolo unde nu pot funcţiona în acest fel, se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spaţiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea pieţelor, cu restricţionarea accesului auto în zonele respective;
• În cazul în care nu există această posibilitate, se vor organiza şi autoriza de către autorităţile locale, pieţe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente, anunţate în prealabil producătorilor agricoli şi cumpărătorilor.

„NU ÎȘI VOR PIERDE STANDURILE”

Potrivit prefectului, comercianții au agreat astăzi  soluțiile identificate pentru ca activitatea lor să poată continua.

Citiți și: Au apărut „urșii” în Pitești!

Piețele urmează să fie reorganizate astfel încât activitățile comerciale să se desfășoare în spații deschise conform prevederilor HG 935/05.11.2020.

Emanuel Soare i-a asigurat  că nu își vor pierde standurile, ba chiar au fost identificate posibilități prin care să se poată crește numărul de standuri în piețele nou organizate”.

COMERCIANȚII VOR BENEFICIA DE SURSE DE ÎNCĂLZIRE

Prefectul a transmis o circulară către primăriile care au în subordine piețe agroalimentare sau au autorizat asemenea activități private, în care le solicită acestora să ia de îndată măsuri pentru a asigura condiții corespunzătoare pentru comercianții agricoli, cum ar fi montarea de corturi sau alte structuri care să asigure un acoperiș deasupra locului în care producătorul își expune produsele, asigurarea accesului la curent electric, asigurarea unor surse de încălzire, etc.

Eurial 555 x222
eurial 570×90