930×122 POSADA 5

omor

CRIMĂ PENTRU UN PACHET DE ŢIGĂRI

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit azi-noapte mort lângă un gard în comuna argeşeană Uda, după câteva ore petrecute la băutură.

Citiți și: Argeș. Crimă în familie! Fiul și-a ucis tatăl!

Poliţia a reţinut în acest caz un tânăr de numai 16 ani, care este bănuit că l-ar fi lovit pe bărbat până l-ar fi omorât. Oamenii legii au stabilit că Gheorghe Florin Oanţă, de 48 de ani, din Uda, a mers sâmbătă seara la un bar din localitate, acolo unde s-a întâlnit cu minorul Florin Rizea. Acesta din urmă şi-a adus aminte că bărbatul îi datora un pachet de ţigări. Cei doi s-au luat la harţă.

Au fost despărţiţi de consăteni, iar în jurul orei 1 noaptea au plecat din bar. Se pare că tânărul l-a urmărit pe bărbat şi l-a lovit până l-a lăsat fără suflare. La autopsie s-a constatat că Gheorghe Florin Oanţă avea multiple fracturi costale şi mai multe organe interne grav afectate.

Citiți și: Pitești. A vrut să omoare un jandarm! A doua victimă, în stare gravă!

Tânărul a fost reţinut iniţial sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte. În funcţie de evoluţia anchetei, încadrarea se poate schimba în omor calificat.

Este a cincea crimă înregistrată în ultima săptămână în Argeș, după uciderea unei vânzătoare și, respectiv, a trei membri ai unei familii, ambele cazuri în comuna Stoenești. (Foto: Arhivă)

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3