New Profesional Consult 930 x 122

cristina lețu

Cui şi în ce condiţii i se aplică amnistia fiscală?

Cui şi în ce condiţii i se aplică amnistia fiscală ?

Citiți și: Exclusiv | Pitești: Copiii, în sala de judecată! Președinta Tribunalului, gazda unei acțiuni inedite

Beneficiază de amnistia fiscală a obligațiilor bugetare accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv persoanele fizice, persoanele juridice, de drept public său privat,  asocierile și alte entități fără personalitate juridică, persoanele fizice autorizate sau cele care exercită profesii liberale, unitățile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituțiile publice, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

– obligațiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv se sting prin orice modalitate până la depunerea cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

Citiți și: Rolul certificatului de moștenitor

– obligațiile bugetare cu termene de plată între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024 sunt stinse;

– toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, sunt înregistrate la organele fiscale până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

– debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condițiilor de mai sus, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii.

Dobânzile, penalitățile și toate obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv și stinse până la această dată se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ și în mod corespunzător următoarele condiții:

– obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv au fost plătite până la această dată;

– plata până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

– depunerea tuturor declarațiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de

– anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

– depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

În ipoteza intervenirii stingerii, după data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024 (6 septembrie 2024), a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024, acestea se anulează și sunt supuse restituirii.

Anularea obligațiilor bugetare accesorii aferente obligațiilor bugetare declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă

Cui şi în ce condiţii i se aplică amnistia fiscală 

Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente diferențelor de obligații bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– declaraţia rectificativă se depune începând cu data de 1 septembrie 2024 și până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

– toate obligațiile bugetare principale individualizate în declarația rectificativă se sting prin orice modalitate prevăzută de lege, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

– obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv se sting până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

– depunerea tuturor declarațiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

– depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Anularea obligațiilor bugetare accesorii aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 și individualizate în decizii de impunere.

Dobânzile, penalitățile și toate obligațiile bugetare accesorii aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv și individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024 se anulează, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– diferențele de obligații bugetare principale individualizate prin decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală;

– cererea de anulare a accesoriilor se depune în 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, sub sancțiunea decăderii.

Puteți adăuga comentarii la acest articol pe pagina de Facebook, AICI.

Kaia 555×222
New Profesional Consult 570×90