930×122 CAPRA 5

2015

CÂȘTIGURI SALARIALE MAI MARI

În decembrie 2015, cea mai recentă lună în privința căreia există aceste date centralizate, câştigul salarial mediu nominal brut a fost în România de 2.930 de lei, cu 10,2% mai mare decât în noiembrie 2015, a anunțat astăzi Direcția Județeană de Statistică Argeș.

Citiți și: Lidl: 7000 lei, tichete de masă și asigurare privată

Pe de altă parte, câştigul salarial mediu nominal net s-a ridicat la 2.114 lei, și acesta mai mare comparativ cu luna precedentă tot cu 10,2% (un plus de 196 de lei).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (5.633 de lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (1.165 de lei).

Citiți și: Este oficial: Crește salariul pentru milioane de oameni

Conform statisticienilor argeșeni, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s‐au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), acordării de drepturi în natură şi ajutoare băneşti, de sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, creşterile au fost influenţate în unele activităţi economice şi de încetarea contractelor de muncă ale unor salariaţi sau concedierea altora, în ambele situații câştigurile salariale fiind mici.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează, potrivit Direcției Județene de Statistică Argeș:

-cu 43,9% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură)

-între 35,5% şi 40% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă și activităţi de editare

-între 21,5% şi 29,5% în transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectare şi epurare de ape uzate, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) și fabricarea altor mijloace de transport

-între 15% şi 19% în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, cercetare‐dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale și alte activităţi extractive. (Foto: ziaruldepenet.ro)

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3