După îndelungate insistențe și așteptări ale mediului de afaceri, iată că, într-un final, prin O.U.G. nr. 19/2014 a fost introdusă una dintre cele mai consistente măsuri de relaxare fiscală și, pe cale de consecință, de stimulare economică din ultimii ani. Deși cu aplicabilitate limitată – respectiv în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2016 – efectele benefice ale măsurii de scutire la plată a impozitului aferent profitului reinvestit nu cred că pot fi negate sau ignorate. Voi încerca să prezint în cele ce urmează o analiză comparativă a punctelor forte și a celor mai puțin reușite din actuala reglementare, inclusiv prin raportare la ceea ce a existat anterior în această direcție, până pe 31 decembrie 2010.

Citiți și: Scutire importantă pentru acești angajați!

Prima întrebare legitimă care se ridică este în ce poate fi reinvestit profitul pentru a beneficia de această scutire de la impozitare. În acest sens, textul de lege prevede că sunt considerate investiții în sfera profitului reinvestit scutit de impozit echipamentele tehnologice, mașinile, utilajele și instalațiile de lucru aflate generic în subgrupa 2.1 din catalogul mijloacelor fixe, adoptat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare. În mod complementar se reglementează și faptul că echipamentele astfel achiziționate trebuie să fie unele noi – adică să nu mai fi fost utilizate anterior datei achiziției – și, în mod evident, să fie utilizate în scopul activităților economice ale persoanei juridice achizitoare. Aș adăuga aici că dacă firma în cauză figurează în vectorul fiscal nu numai ca plătitor de impozit pe profit (în mod obligatoriu), ci și înregistrat în scopuri normale de TVA atunci echipamentele respective trebuie să fie utilizate în scopul activităților economice cu un caracter taxabil (din perspectiva TVA), pentru a se evita riscul fiscal al încadrării în una dintre situațiile care impun ajustarea TVA. În contextul acestei analize, trebuie să remarcăm caracterul limitativ în aplicarea actualelor reglementări la nivelul cerințelor formale incidente în cauză, deoarece eventualele investiții în bunuri imobile – clădiri (cu destinația de sediu social sau puncte de lucru ale firmelor) – nu se califică pentru aplicarea scutirii de la impozitare a profitului reinvestit în acest sens.

Un alt aspect care trebuie menționat este acela legat de perioada de timp în care contribuabilii trebuie să păstreze în patrimoniu aceste echipamente (achiziționate prin aplicarea scutirii de la impozitare a profitului reinvestit): o perioadă de cel puțin jumătate din durata normată de utilizare economică și, dacă durata de utilizare este mai mare de 10 ani, durata de păstrare/utilizare în patrimoniu este de maxim 5 ani. În cazul nerespectării termenelor anterior menționate contribuabilul va proceda la recalcularea impozitului pe profit datorat și, în consecință, va depune o declarație fiscală rectificativă. Excepție de la respectarea termenelor menționate fac echipamentele tehnologice care se înscriu în oricare dintre următoarele situații: sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare efectuate potrivit legii; sunt înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii; sunt distruse, pierdute sau furate, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul echipamentelor tehnologice furate contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.

Citiți și: Mioveni: Modificări privind acordarea scutirii de la plata taxei de gunoi!

Dacă tot vorbim de echipamentele ce pot fi achiziționate prin aplicarea facilității supuse prezentei analize, aș vrea să remarc o deosebire esențială față de forma facilității fiscale în cauză și aplicată până pe 31 decembrie 2010: posibilitatea aplicării amortizării fiscale pentru echipamentele astfel achiziționate, conform art.24 Cod fiscal, cu deducerea implicită a cheltuielii aferente din baza impozabilă a profitului – e adevărat, nefiind, însă, permisă aplicarea regimului de amortizare accelerată, ci doar metoda amortizării liniare sau degresive. În mod cert această deosebire de substanță face din actuala prevedere legislativă o scutire în adevăratul sens al cuvântului, în termeni reali, nu doar o amânare la plata impozitului pe profit (ca în trecut).

O altă întrebare legitimă care se ridică este ce reprezintă profit reinvestit din punctul de vedere al prezentului act normativ? Profitul reinvestit și aflat în sfera scutirii de impozit pe profit este reprezentat de soldul contului de profit și pierdere (contul 121 “Profit sau pierdere”) – respectiv profitul brut contabil realizat în anul punerii în funcțiune a echipamentelor, iar scutirea de impozit pe profit aferentă investițiilor se realizează în limita impozitului pe profit cât s-ar fi datorat pentru perioada respectivă. Pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2014 în aplicarea facilității constat o primă conotație birocratică, cel puțin din punct de vedere al ținerii evidențelor fiscale și contabile, pentru ultimele două trimestre din anul 2014, deoarece se ia în considerare profitul contabil brut înregistrat începând de la 1 iulie 2014 și investit în activele menționate mai sus produse și/sau achiziționate, dar și puse în funcțiune după aceeași dată. Pentru contribuabilii care au obligația de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situația în care se efectuează investiții în trimestrele anterioare din profitul contabil brut cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior și pentru care s-a aplicat facilitatea. Practic, regularizarea impozitului pe profit datorat se realizează la închiderea exercițiului financiar, prin depunerea corespunzătoare – până pe data de 25 martie a anului următor – a formularului 101 privind determinarea impozitului pe profit anual. În acest context aș dori să precizez că în cazul în care în cursul anului fiscal rezultatul fiscal este mai mic decât valoarea investiției realizate, societatea poate beneficia de scutirea de la impozitare a întregii investiții, realizate pe seama profiturilor înregistrate în exercițiile fiscale următoare, până pe 31 decembrie 2016.

Un alt aspect, extrem de relevant în aplicarea actualei reglementări, este legat de destinația ulterioară pe care o poate avea profitul pentru care s-a beneficiat de scutirea de la impozitare. În acest sens legiuitorul a instituit obligația ca acest beneficiu să fie repartizat “cu prioritate” pentru constituirea rezervelor. Desigur, constituirea rezervei legale este obligatorie și anterioară acestei rezerve, dar reținem că actuala formă a legii, chiar dacă nu este imperativă, sugerează că acest profit nu poate fi distribuit în dividende. Această rezervă trebuie să rămână pe termen nedeterminat în entitate, sub această formă, ca sursă de capitaluri proprii, deoarece schimbarea destinației conduce la impozitarea acesteia. Și aici apare a doua modificare esențială, în raport de forma acestei reglementări existentă până pe 31 decembrie 2010: rezerva în cauză va fi impozitată în momentul utilizării sale efective și nu retroactiv, din momentul constituirii sale, fără a se mai atrage astfel obligația de calcul a unor creanțe fiscale accesorii (de tipul dobânzilor de întârziere și al penalităților). Desigur, operațiile de reorganizare, fuziune, divizare, etc., efectuate conform prevederilor legale, nu reprezintă o modificare a destinației rezervei dacă sunt respectate procedurile existente în acest sens – excepție fac situațiile în care, în cadrul operațiunilor de reorganizare, societatea beneficiară nu preia această rezervă.

Dacă e să rămânem la nivelul conotațiilor și redundanțelor birocratice ale actualului text de lege, în opinia mea apreciez că în momentul operaționalizării efective în practică a acestei măsuri pot apărea interpretări neuniforme în legătură cu situația imobilizărilor în curs (de genul celor care se califică pentru aplicarea facilității fiscale supuse prezentei analize) care sunt înregistrate parțial înainte, cât și după data de 1 iulie 2014. În aceste situații scutirea de la impozitare este aplicabilă corespunzător valorii înregistrată în imobilizări corporale în curs de execuție după data de 1 iulie 2014 și care se regăsește în valoarea echipamentului tehnologic pus în funcțiune până la termenul limită de 31 decembrie 2016. În termeni generali, dacă investiția se efectuează într-o perioadă de mai mulți ani, la calculul trimestrial al impozitului pe profit scutirea de la impozitare este incidentă pentru investițiile puse în funcțiune parțial pentru anul respectiv, determinate în baza situațiilor de lucrări parțiale trimestriale. De remarcat că rămâne oarecum interpretabilă aplicarea acestei măsuri în cazul contribuabililor care au optat în anul 2014 pentru plăți trimestriale anticipate în contul impozitului pe profit.

Mă îndoiesc că actuala prevedere legislativă poate juca rolul Anei din celebra baladă populară „Meșterul Manole” în vederea implementării unei legislații fiscale prietenoase cu mediul de afaceri. Nici nu putem nega, însă, rolul ei în stimularea acestuia… Chiar dacă – în opinia executivului care a emis ordonanța de urgență – construcțiile mai pot aștepta! (Sursă: Tax Magazine)

• Distribuie:
• Distribuie
•