Ura de după tastatură. A trecut protestul, a trecut și represiunea jandarmilor, și tot ce avem sunt zvonuri, acuze de-o parte și de alta, precum și multe îndemnuri la concordie națională, venite, culmea, tocmai din partea celor care au cauționat violența contra propriilor cetățeni. Rămâne, însă, ura. Ura de dincolo de ecranele televizoarelor, sădită și întreținută de televiziunile cărora nu reușesc să înțeleg de ce le mai spun unii de știri, atâta vreme cât conținutul majoritar al programelor nu mai are demult legătură cu informația. Dar, mai multă și mai penetrantă decât această ură, care are, totuși, nevoie de niște logistică și de binecuvântarea CNA, este ura de după tastatură (ca să parafrazez titulatura unei trupe rock de prin anii ’90). Ura care vine prin intermediul rețelelor sociale, îndeosebi pe Facebook.

Și vorbesc aici de amenințările proferate prin acest mijloc instantaneu de comunicare în masă înaintea protestului diasporei, de-o parte și de alta. Au fost unii exponenți ai protestului cu orice preț care au amenințat cu revolta populară, poate chiar și cu acte violente, dând naștere unor reacții disproporționate din partea susținătorilor actualei guvernări. Diferența esențială este, însă, că, dacă primii au emis mesaje agresive din poziția de simpli cetățeni, ceilalți au proferat amenințări și injurii din calitatea lor de angajați ai statului român, plătiți fiind din impozitele tuturor contribuabililor. Și-mi amintesc aici de nenea acela de la Vrancea, sau de primarul acela din Giurgiu, sau de polițista din Brașov, ca să dau exemplele mai cunoscute din presă. Toți au postat pe Facebook, după care unii s-au făcut că nu era contul lor, iar alții și-au reconsiderat atitudinea în fața anchetei interne.

Alta a fost, însă, situația în timpul sau după protest. Pe măsură ce aceeași rețea de socializare se umplea de relatări ale victimelor violenței jandarmilor, cealaltă parte o plângea deja pe jandarmerița declarată ba paralizată, ba decedată, pentru ca după doar câteva zile s-o vedem alergând sprintenă prin curtea spitalului. Și de-aici până la proferarea de amenințări și injurii, în baza unei informații dovedită până la urmă falsă, n-a fost decât un singur pas. Așa s-a ajuns ca nu știu ce consilier să regrete că protestatarii n-au fost mitraliați, iar un șef de filarmonică din Craiova, de formație preot, să scrie că mamele care au venit cu copiii la protest meritau un glonț în cap. Iar un deputat de Argeș să amenințe că adună un milion de oameni și vine peste protestatari, probabil pentru a sădi panseluțe împreună, cum au motivat minerii venirea lor de-acum 28 de ani.

Toate aceste demonstrații de ură au apărut pe Facebook și au fost propagate rapid în tot online-ul, precum și la televiziuni. Și au circulat multă vreme, fără ca vreunul dintre cei care le-au proferat să-și ceară scuze sau să aibă de suferit în vreun fel de pe urma superiorilor săi din administrație. Ceea ce mă face să cred că ideile astea nu le aparțin numai câtorva cetățeni care, iaca, și-au dat și ei cu părerea pe net. Nu, este părerea unei majorități tăcute, dar omniprezente. Care poate a aplaudat și ea intervenția jandarmilor. Care poate și-ar dori să nu mai fie proteste, ca să-i deranjeze pe cei care se cred eterni la putere. Care îl regretă și-acum pe Ceaușescu și urmărește cu nostalgie știrile despre Putin.

• Distribuie:
• Distribuie
•