Părinții au dreptul și îndatorirea de a veghea la creșterea și educarea copilului minor si pot doar pentru motive temeinice, să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani.
În ceea ce privește pe copil, acesta are dreptul la respectarea vieții private care cuprinde și sancționarea imixtiunii în corespodența, manuscriselor sau a altor documente personale precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane. precum și utilizarea acestei corespondențe
Astfel, se pune intrebarea daca pot părinții citi și controla corespondența copilului minor sau doar să o împiedice?
Soluția de principiu este că prin controlarea corespondenței, părinții aduc o atingere vieții private a copilului.
Cu toate acestea, intrucat dreptul la viață privată al acestuia este mai restrâns decât al unui adult, dispozitii europene conferă părinților posibilitatea de a direcționa și sfătui copilul în exercițiul dreptului său la viață privată însă nu și a-l controla.
Totodată, dreptul la viață privată al copilului poate fi restrâns pentru a asigura interesul superior al acestuia.
Părinții sunt obligați să acționeze în interesul superior al copilului și nu în interesul lor personal însă exercițiul dreptului este unul evolutiv, intervenția părinților trebuind să se diminueze o dată cu sporirea capacităților fizice ale copilului.
Nu toate atingerile aduse vieții private sunt și ilegitime.
Potrivit Codului Civil o atingere poate fi legitimă dacă:
Controlul corespondenței copilului minor
– este permisă de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte,
– (în concret) dreptul părintelui la educarea, supravegherea și interzicerea corespondenței copilului a fost exercitat cu bună-credință şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Ca o observație conclusivă, pentru ca decizia părintelui de a interzice corespondența copilului să nu fie arbitrară, aceasta nu poate să se bazeze pe presupoziții cu privire la aptitudinile concrete ale copilului de a se feri de pericole în cadrul corepsondenței sale, ci pe o analiză în concret.
Cu toate acestea, motivele temeinice se diminuează, iar ingerința părintelui trebuie să se diminueze și ea, o dată cu apropierea vârstei majoratului copilului.
Codul civil român nu prevede în mod expres posibilitatea părintelui de a controla corespodența copilului, prevede însă posibilitatea lui de a o interzice.
De aici se deduce că un comportament mai puțin incisiv, precum citirea ar poate fi permis părintelui în exercițiul dreptului său la a educa și supraveghea minorul, dacă exercițiul dreptului este realizat cu bună-credință.
Pentru ca interferența părintelui să fie efectuată cu bună-credință, acesta trebuie să acționeze în exercițiul dreptului său la educație și control, iar nu pentru simpla sa curiozitate si să justifice un interes rațional și legitim în exercițiul drepturilor sale când acestea interferează cu dreptul copilului la viață privată.
Av. Dr. Cristina Lețu – https://www.cristinaletu.ro/
