Afis Hydrafacial 263 587 px Dara Beuty

Perimarea executării silite

Taxele pentru dezbaterea succesiunii

Perimarea executării silite este o sancțiune aplicabilă creditorul , care a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire,iar mijloacele procedurale prin intermediul cărora se poate constata, sunt următoarele:

Executorul judecătoresc are obligația să verifice din oficiu, dacă termenul de perimare a executării silite s-a împlinit, apoi să solicite instanței să o constate, pe calea unei  cereri, care,se va soluționa în contradictoriu cu toate părțile raportului juridic execuțional.

New Profesional Consult 930 x 122
HerasMed (555 x 222 px)

Orice parte interesată va putea, de asemenea, să solicite în instanță, constatarea perimării executării silite iar termenul limită până la care se poate formula este marcat de data efectuării unui nou act de executare de care partea ia cunoștință, de natură a conduce la continuarea urmăririi silite, moment de la care trebuie să acționeze în sensul exercitării contestației la executare.

Neuzând de calea contestației la executare, partea interesată va pierde posibilitatea de a mai invoca perimarea executării silite pe calea unei cereri separate, ca efect al decăderii din acest drept.

Perimarea executării silite

Dacă executorul judecătoresc continuă urmărirea silită, după împlinirea termenului de perimare, oricine are interes va putea solicita, pe calea contestației la executare, constatarea intervenirii perimării, cu consecința desființării actelor de executare.

Cristina Letu avocat

În situația în care, creditorul solicită continuarea executării silite, iar executorul judecătoresc refuză pe motiv că s-a împlinit termenul de perimare, acesta va întocmi un proces-verbal , ulterior având posibilitatea de a se adresa instanței de executare în vederea constatării intervenirii incidentului procedural sau partea interesată va avea posibilitatea să formuleze contestație la executare față de refuzul executorului judecătoresc.

Într-o asemenea ipoteză, dacă executorul  nu acționează, iar instanța admite contestația la executare promovată de creditor, împotriva refuzului acestuia, procedura de urmărire silită va continua.

În ipoteza respingerii contestației la executare și în lipsa invocării de către debitor a excepției de perimare în cadrul contestației, procedura de urmărire va rămâne în nelucrare până în momentul în care executorul judecătoresc, în exercițiul rolului activ, va solicita instanței constatarea intervenirii perimării, debitorul nemaiavând această posibilitate, ca urmare a decăderii, din dreptul de a o mai invoca.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

Soluția rămâne valabilă și pentru ipoteza în care, refuzul executorului de a continua executarea nu s-a datorat constatării impedimentului perimării, ci altui motiv.

Dacă partea interesată nu a solicitat constatarea perimării în condițiile și termenele procedurale arătate și nici executorul judecătoresc, executarea silită va continua, iar cea finalizată va fi considerată legal îndeplinită, ca efect al decăderii părții interesate din dreptul de a mai invoca acest incident procedural.

263×587 MAIA