263×587 MAIA

Schimbarea destinației unui imobil din spațiu comercial în locuință sau invers

Schimbarea destinației unui imobil din spațiu comercial în locuință sau invers

Imobilele pot fi utilizate  ca spații rezidențiale, comerciale sau industriale.

HerasMed (930 x 122 px)
HerasMed (555 x 222 px)

Precizarea cu privire la destinația spațiilor este făcută încă de la realizarea documentației ce permite construirea acestora dar este permis si ulterior, în funcție de interesele proprietarilor, să se aducă modificări în ceea ce privește scopul în care va fi utilizat imobilul.

Acest demers, cunoscut ca fiind schimbarea destinației unui imobil, este unul complex și anevoios, mai ales dacă se impune obținerea unei noi autorizații, motivul fiind numeroasele proceduri legale și administrative ce trebuie să fie parcurse în vederea evitării unor probleme serioase, cum ar fi amenzile sau chiar obligativitatea demolării eventualelor modificări.

Modificarea destinației unui imobil este un demers administrativ care trebuie să fie realizat în cazul în care o clădire sau o parte a acesteia urmează să fie utilizată în alt scop decât cel declarat inițial, la momentul obținerii autorizației de construcție.

Schimbarea destinației unui imobil din spațiu comercial în locuință sau invers

De exemplu, proprietarii pot decide să schimbe destinația unui apartament pentru a putea organiza o afacere profitabilă ( pot fi amenajate ca spații comerciale sau cabinete medicale,etc. )

spațiu comercial

Schimbarea se poate face fără eliberarea unei noi autorizații de construcție (când modificarea destinației nu implică schimbări structurale și nici influențe asupra caracteristicilor tehnice ale unui imobil) și atunci când un astfel de document este absolut necesar (intervenții care presupun extinderea, consolidarea sau recompartimentarea spațiului, modificări ale rețelelor de apă, energie electrică sau canalizare și când este nevoie de o modificare a planului urbanistic zonal).

HerasMed (930 x 122 px)
New Profesional Consult-555×222

Schimbarea destinației unui imobil din spațiu comercial în locuință sau invers

În ce privește actele necesare, acestea variază în funcție de nivelul modificărilor care vor fi realizate și a cerințelor autorităților locale.

Printre documentele solicitate în mod frecvent sunt cererea pentru eliberarea autorizației de construcție, documentația tehnică întocmită de arhitect sau inginer (releveul inițial și cel al situației existente), certificatul de urbanism, avizele și acordurile de la diverse autorități, dovada proprietății și cartea de identitate a proprietarului.

Dacă lucrările implicate de modificarea destinației imobilului nu sunt semnificative și nu aduc schimbări structurii de rezistență a clădirii, există posibilitatea parcurgerii întregului demers, fără a se solicita eliberarea unei autorizații de construcții.

În acest caz, este suficientă eliberarea certificatului de urbanism prin intermediul căruia se atestă că lucrările solicitate pot fi executate fără existența autorizației.

Printre împrejurările în care un astfel de document nu este necesar sunt:

– Modificarea destinației unui imobil fără aducerea unor schimbări de compartimentare;

– Executarea unor modificări de recompartimentare la care se utilizează materiale ușoare, de natură demontabilă (printre aceste materiale se numără rigipsul ce poate fi folosit fără a fi nevoie de o autorizație de construcție);

HerasMed (930 x 122 px)
PIZZERIA SAPORI 555 222

– Executarea unor reparații sau înlocuiri ce nu presupun schimbări ale materialelor, formei și dimensiunilor golurilor tâmplăriilor;

– În cazul în care PUZ-ul și certificatul de urbanism al zonei permit deja modificări de destinație a imobilelor și nu sunt executate lucrări care să presupună modificări structurale.

Schimbarea destinației unui imobil din spațiu comercial în locuință sau invers

263 X 587 CUMPANA 1