930X122 MAIA

dna

dna-pitesti

DNA PITEȘTI A TRIMIS LA JUDECATĂ UN DOSAR CU FRAUDĂ DE BANI EUROPENI

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane.

Citiți și: Rău neașteptat pentru edilul suspendat al Mioveniului, Georgescu

Năftănăilă Gheorghe Ion, primarul comunei Lerești, județul Argeș, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată (2 acte materiale) și instigare la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (2 acte materiale).

Fianu Nicolae, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 acte materiale) și înșelăciune în formă continuată (2 acte materiale).

Citiți și: Renunțarea la judecată în procesele civile

Stoica Nicoleta-Sarmiza, agent agricol la Primăria Lerești, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile concurente de tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată (2 acte materiale); instigare la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, (2 acte materiale); instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune.

Tonghioiu Gheorghe și Soceanu Ileana, primar, respectiv secretar al comunei Lerești, județul Argeș, la data faptelor, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile concurente de instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune.

Poșchină Neculae, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și tentativă la infracțiunea de înșelăciune.

(…) În cadrul campaniei din anul 2007 inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion, în calitate de primar al comunei Lerești, județul Argeș, împreună cu inculpata Stoica Nicoleta-Sarmiza, cu rea-credință, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Argeș, pentru Consiliul Local Lerești cerere de sprijin pe suprafață în vederea obținerii de fonduri europene. Solicitarea a fost făcută de inculpat în condițiile în care acesta cunoștea că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv că nu a fost delegat de Consiliul Local pentru a formula o astfel de cerere. Mai mult, Consiliul Local nu avea calitatea de fermier, respectiv de utilizator efectiv al pășunilor și golurilor alpine, inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion omițând să declare că pentru aceste terenuri se încasează taxă de pășunat. În cadrul campaniilor din anii 2007 și 2008 inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion, beneficiind de ajutorul aceleiași inculpate, cu rea-credință, l-a determinat pe inculpatul Fianu Nicolae să obțină în mod fraudulos, în baza unor documente și declarații false, inexacte și incomplete, fonduri de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Argeș. De această dată, inculpații au apelat la un artificiu, care a constat în concesionarea unei suprafețe de pășune naturală inculpatului Fianu Nicolae, pentru care acesta din urmă a solicitat acordarea de subvenții A.P.I.A. Ulterior inculpatul Fianu Nicolae a transferat subvențiile încasate în conturile Primăriei Lerești, care a dobândit pe această cale, nelegal, fonduri în sumă totală de 137.015, 19 lei, din care suma de 128.121, 37 de lei provine din fonduri europene (FEGA și FEADR), iar suma de 8.892, 41 de lei provine din fonduri de la bugetul de stat, în cadrul schemelor de plată pentru zonele montane defavorizate.

În cursul anului 2009 inculpatul Tonghioiu Gheorghe, în calitate de primar al comunei Lerești, împreună cu inculpatele Stoica Nicoleta Sarmiza și Soceanu Ileana, a determinat pe inculpatul Poșchină Neculae să folosească sau să prezinte, cu rea credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Argeș documente și declarații false, inexacte sau incomplete în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene, cât și de la bugetul național, în sumă totală de 71.230, 48 de lei. Printre documentele folosite inculpații au atașat la dosar și un contract de arendare a unor suprafețe de teren cu destinația de pășune comunală, încheiat cu inculpatul Poșchină Neculae în condiții de nelegalitate.

În cauză procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților Năftănăilă Ion, Fianu Nicolae și Stoica Nicoleta-Sarmiza, cât și asupra celor deținute de partea responsabilă civilmente – Primăria Lerești, până la concurența sumei de 137.015, 19 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Argeș, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.”, precizează DNA.

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Un comentariu

  • werewr spune:

    Nu e adevarat ca Naftanaila a fost primar la Leresti, e o greseala in comunicatul DNA.

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90