Penalități pentru neexecutarea obligației de a face sau de a nu face

Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare.

Acest lucru se face prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului .

De asemenea, când titlul executoriu cuprinde o obligație de a nu face neexecutată de către debitor, creditorul poate cere instanței de executare să fie autorizat, prin încheiere executorie dată cu citarea părților, să desființeze el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările făcute de debitor împotriva obligației de a nu face.

Există însă anumite obligații de a face sau de a nu face care pot fi executate doar de către debitor.

În acest caz poate fi doar constrâns la îndeplinirea obligațiilor respective, prin aplicarea unor penalități de către instanța de executare .

Valoarea penalităților de întârziere poate fi între 100 și 1000 de lei pe zi de întârziere, dacă obligația nu este evaluabilă în bani.

Sau între 0,1% și 1% pe zi de întârziere din valoarea obiectului obligației, dacă obligația este evaluabilă în bani.

În vederea obținerii acestora de către creditor, este necesară fixarea de instanța de judecată a sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere, după trecerea unui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

Penalități pentru neexecutarea obligației de a face sau de a nu face

Este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalități și pentru un interval de timp mai mare de 3 luni.

Condiția este să fie compus numai din termene de câte 3 luni.

În ipoteza în care debitorul a executat obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar și pe parcursul soluționării cererii de fixare a sumei definitive, creditorul nu mai poate obține stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate.

Cum rolul penalităților este eminamente constrângător, scopul procedurii este și trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obține executarea întocmai a obligației din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură și, eventual, de despăgubiri.

În cazul în care debitorul și-a executat obligația prevăzută în titlul executoriu până la soluționarea cererii de fixare a sumei definitive cu titlu de penalități, se pune problema dacă acesta mai poate fi obligat la cheltuieli de judecată.

În primul rând, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Excepție se face în cazul în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere .

În principiu, această excepție nu este incidentă, chiar dacă executarea are loc până la primul termen de judecată.

Acest lucru se întâmplă deoarece în ipoteza cererii de fixare a sumei definitive cu titlu de penalități, debitorul a fost anterior obligat la plata de penalități pe zi de întârziere printr-o încheiere definitivă prealabilă, așadar se află în întârziere.

În al doilea rând, respingerea acțiunii de stabilire a sumei definitive cu titlu de penalități pentru considerentul că debitorul și-a executat obligația pe parcurs nu înlătură în mod necesar obligația pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, se poate interpreta că executarea obligației de către debitor pe parcursul procedurii, până la soluționarea cererii de fixare a sumei definitive cu titlu de penalități, reprezintă o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

În al treilea rând, acordarea de penalități nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului.

Cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea și susținerea cererii pentru fixarea sumei definitive cu titlu de penalități reprezintă în sine un prejudiciu cauzat de executarea cu întârziere a obligației de către debitor, prejudiciu pe care acesta din urmă este dator să îl repare.

Având în vedere cele de mai sus, în practica instanțelor de judecată s-au pronunțat soluții de admitere a capătului accesoriu de acordare a cheltuielilor de judecată către creditor, chiar în condițiile în care capătul principal de cerere privind fixarea sumei definitive cu titlu de penalități a fost respins întrucât debitorul și-a executat obligația până la soluționarea cererii.

• Distribuie:
• Distribuie
•