- Publicat de: ePitești
- 10-03-2020, ora 18:04
- Politic
BOGDAN IVAN: „CEREM FERM TUTUROR PRIMARILOR DIN JUDEȚ SĂ NU SE JOACE CU SĂNĂTATEA OAMENILOR”
În contextul situației de excepție generate la nivel mondial și național de răspândirea virusului COVID – 19 și ținând cont de nevoia de informare publică corectă și completă asupra situației create și mai ales de nevoia de protejare a populației, PRO România Argeș, prin liderul său, Bogdan Ivan, solicită primăriilor din județ convocarea în regim de urgență a unor ședințe de consiliu local în vederea înființării unei comisii locale de gestionare a unor situații critice care ar putea apărea pe raza localităților, dar și pentru stabilirea unor modalități de informare corectă a populației pentru a preveni răspândirea virusului și instaurarea unei panici generale.
Citiți și: B. Ivan: PRO România, partid de opoziție sau unul căruia îi plac partidele la putere?„Le-am cerut tuturor liderilor locali ai PRO România să depună câte o adresă la primăriile localităților din care fac parte pentru a convoca de urgență astfel de ședințe de consiliu local, astfel încât, la nivelul fiecărei primării, chiar dacă sunt avute în vedere măsurile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, să se formeze o comisie prin care să se combată o eventuală criză majoră provocată de coronavirus.
Au fost închise școlile, dar ce se întâmplă cu sistemele after-scool? Cum susțin primăriile eventuala criză? Cum sunt pregătite să ducă alimente și apă familiilor care eventual vor intra în izolare? Direcția de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local este pregătită să intervină în cazul persoanelor izolate care au nevoie de medicamente?
Citiți și: De ce s-au înmulțit morțile subite! ExplicațiiSunt întrebări legitime și nu sunt singurele, iar primăriile trebuie să fie pregătite să facă față acestor situații. Trebuie să ia legătura cu cei care asigură transportul local, cu toți agenții economici, pentru a pune la punct împreună măsuri de combatere a transmiterii acestui virus.
Solicităm tuturor primărilor din județ să ia în serios cererile liderilor PRO România și să nu se joace cu sănătatea oamenilor. E momentul ca toți cei care fac politică să fie responsabili, să lase la o parte toate vendetele politice și să lucreze pentru siguranța și sănătatea oamenilor”, afirmă liderul Pro România Argeș, Bogdan Ivan.
(Citește AICI ADRESA PRO ROMANIA ARGEȘ)
Concret, reprezentanții PRO România propun ca la această ședință să participe atât reprezentanți ai Primăriei, Poliției Române, Poliției Locale și ai altor instituții publice de pe raza localității, cât și reprezentanți ai firmelor de transport în comun care își desfășoară activitatea în localitate, reprezentanți ai firmelor cu mai mult de 50 de angajați pe tură, reprezentanți ai hotelurilor, restaurantelor și organizatorilor de evenimente la care participă adunări de oameni, reprezentanți ai magazinelor de tip hypermarket aflate pe raza localității, reprezentanți ai Prefecturii Argeș, ai Direcției de Sănătate Publică și ISU, instituții implicate în gestionarea acestei situații.