New Profesional Consult 930 x 122

dizabilitati

handicapped

DE AZI E LEGE: PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI SCAPĂ DE UMILINȚE

Propunerea legislativă inițiată de deputatul PSD Mircea Drăghici care înlătură abuzurile și umilințele la care sunt supuse persoanele cu dizabilități prin rechemări infinite la comisiile de evaluare a fost adoptată astăzi de Camera Deputaților. Rezultatul votului: 336 pentru, o abținere și niciun vot împotrivă.

Citiți și: Transport gratuit pentru aceste persoane!

“Mă bucur foarte mult că am reușit să promovez și să transform în realitate propunerea legislativă care prevede corectarea nedreptăților și a umilințelor pe care persoanele cu handicap le îndurau ori de câte ori erau chemate pentru reevaluare la comisie. Conform datelor furnizate de Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități din cadrul Ministerul Muncii, numai în anul 2013 au fost chemate pentru reevaluare 7.448 de persoane care aveau un termen permanent al certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap. Această situație trebuia să înceteze, iar aplicarea legii pe care am inițiat-o va pune capăt unui lung șir de momente dureroase pe care persoanele cu dizabilități și familiile lor le-au îndurat de-a lungul anilor.”, afirmă social-democratul Mircea Drăghici.

Remarcăm că propunerea s-a bucurat de sprijinul tuturor grupurilor parlamentare:.“Faptul că în Săptămâna Mare, indiferent de culoarea politică, colegii mei parlamentari m-au susținut pentru a face dreptate și pentru a aduce un lucru bun în viața acelora dintre noi care au fost văduviţi de soartă reprezintă pentru mine un semn de binecuvântare de la Dumnezeu. De asemenea, vreau să mulțumesc mass-media pentru că a prezentat aceste cazuri dureroase (…) Pe lângă beneficiarii direcți ai conținutului acestui proiect legislativ, respectiv persoanele cu dizabilități, personal mă simt împlinit și mulțumit să știu că unul dintre proiectele pe care le-am susținut cu toată convingerea în dezbaterile din comisii, la întâlnirile cu reprezentanții Ministerului Muncii, se transformă în realitate.”, spune deputatul de Argeș.

Citiți și: Fostul deputat Drăghici a intrat deja în penitenciar

Amintim că legea adoptată azi prevede ca persoanele pentru care comisia de evaluare a stabilit un termen permanent al certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap să se prezinte pentru reevaluare doar în situaţia în care se solicită acest lucru. Fie ca urmare a agravării condiţiei lor medico-psiho-sociale, fie în cazul în care sunt convocate de structurile competente în situația existenței unor suspiciuni justificate în respectarea prevederilor legale referitoare la încadrarea în grad şi tip de handicap.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti
Pizza Sapori Italia 570 90