În fine, s-a umflat mămăliga destul de tare, pe alocuri a şi explodat, deşi încă la o intensitate mult sub nivelul de nemulţumire existent în societate. Oamenii au ieşit în stradă zile în şir să îşi strige păsurile, să atragă atenţia asupra derapajelor de comportament ale liderilor ţării, în special ale celui care conduce de la Cotroceni destinele ţării şi pe care unii îl acuză că ar avea purtări cu nuanţe dictatoriale. Vreme de aproape o săptămână, Traian Băsescu nu a mai ieşit în public, probabil pentru a nu mai irita şi mai mult cetăţenii, dar şi pentru a „cloci” strategia de urmat.

Din capul locului trebuie spus că semnalul este unul pozitiv. Indiferent de cine este la guvernare, astfel de manifestări înseamnă că societatea civilă este sănătoasă, că are anticoropii necesari şi pune în alertă orice politician care crede că poate întinde coarda la nesfârşit. Oamenii nu sunt proşti, văd şi ştiu tot ce se întâmplă, mai ales într-o eră în care mijloacele de comunicare în masă pot deveni la fel de uşor mijloace de mobilizare a maselor.

Faptul că peste tot în ţară au fost focare de revoltă civică este de ajuns să pună puterea pe gânduri, putere care a arătat însă că se bâlbâie de mama focului când e pusă în faţa unor asemenea manifestări. Totuşi, nu putem trece peste un fapt care de asemenea contează: numărul participanţilor la proteste a fost de cele mai multe ori mic. Dacă ne raportăm la Bucureşti, de exemplu, proteste cu doar câteva mii de oameni în prim-plan nu par să fie de natură să impresioneze.

Aici intervin însă acele elemente disturbatoare care strică de fiecare dată „spectacolul”, la fel ca la un meci de fotbal. Spectacolul străzii, dacă vreţi, a fost stricat de nişte… stricaţi în toată puterea cuvântului. Desigur, contează dacă au fost puşi de cineva sau nu să agite spiritele, să iasă la bătaie cu jandarmii, să compromită prin comportamentul lor de maimuţă această mişcare fără precedent în mandatele lui Traian Băsescu. Dar nu avem acum elementele necesare pentru a trage o asemenea concluzie.

Problema este că societatea civilă, aşa cum a găsit puterea de a răbufni când toţi spuneau că mămăliga nu explodează, să găsească resursele necesare izolării acestor germeni ai răului, ai compromisului, ai haosului. Pentru asta, însă, trebuie să fie ajutaţi şi de stat. Mămăliga are impurităţi iar acestea ies la iveală când apa dă în clocot. Trebuie, aşadar, mare atenţie când se bagă lingura în oală să se mestece, căci lingura poate la fel de bine să şi ia aceste mizerii. În rest, cei care urlă că protestele sunt ale lui x sau ale lui y nu au decât să procedeze astfel. Eu spun că protestele – paşnice – sunt semn de nornalitate. Anornală era starea de letargie în care păruse că a intrat acest popor care, iată, nu trebuie totuşi subestimat.

• Distribuie:
• Distribuie
•