- Publicat de: Cristina Stancu
- 20-12-2020, ora 15:39
- Știri
PITEȘTI: SAMSAR DE MAȘINI, PE MÂNA POLIȚIEI
În ziua de 18 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Citiți și: Dacia, ce performanță!„Din cercetări s-a stabilit că în perioada 22.11.2010 – 10.03.2014, fără a-și organiza activitatea comercială sub o formă juridică, un bărbat de 52 de ani (V.E), din Pitești, ar fi ascuns sursa impozabilă sau taxabilă de venituri, prin desfășurarea de activități comerciale, constând în achiziționarea și revânzarea unui număr de 73 de autoturisme second-hand, în valoare de peste 800.000 de lei, depășind plafonul special de scutire TVA”, precizează IPJ Argeș.
Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la 128.000 de lei, reprezentând impozit pe venit și TVA de plată calculat prin aplicarea regimului special de TVA pentru operațiunile de comerț cu autoturisme second-hand la marja de profit realizate de comerciantul impozabil.
Citiți și: Argeș. S-au trezit cu mascații la poartă! Au fost luați pe susÎn vederea recuperării prejudiciului a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale celui în cauză.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.
Foto descriptiv (Antena 3)