pizzeria sapori  930 122

hoti

VAL DE SPARGERI ÎN COMUNA TEIU (GALERIE FOTO)

Nu mai puțin de patru spargeri au fost reclamate în această dimineață în comuna argeșeană Teiu. Au fost anunțate la Poliție spargeri la trei case și un magazin alimentar. Conform Poliţiei, hoții au furat bunuri în valoare totală de 800 de lei.

Citiți și: Teroare nocturnă: Hoții sfidează camerele și pătrund în curțile oamenilor

Furturile au fost operate în două dintre cele trei case sparte. De acolo hoții au sustras un televizor vechi pe lămpi, o pompă de stropit, o pompă de apă și un radiocasetofon. O a treia casă a fost doar răvășită, fără ca hoții să fi furat ceva. Mai precizăm că două dintre locuințele sparte nu erau locuite.

La magazin a fost forţat geamul din termopan. Hoții au furat două baxuri cu bere, trei ciocolate, mai multe pachete de cafea şi un pachet de ţigări.

Citiți și: Argeș. Hoții le-au spart casa! Prejudiciu de zeci de mii de lei

„Se fac cercetări și avem un cerc de suspecţi.”, precizează Mădălina Sima din partea Poliției Argeș. Dacă vor fi prinşi, hoţii vor risca de la 1 până la 5 ani de închisoare pentru furt calificat.

Marea problemă este că, potrivit unor locuitori ai comunei, de-a lungul anilor în Teiu s-a furat ca în codru fără ca autoritățile să fi fost în stare să oprească fenomenul.

Comuna Teiu se află în sud-estul județului Argeș, la distanță de 23 de kilometri de orașul Topoloveni și de 31 de kilometri de municipiul Pitești.

Eurial 555 x222
570×90-epitesti PNL