263×587 grota rece

Video: Haos la intersecția străzii Mircea Eliade cu Liviu Rebreanu

UPDATE, ORA 16.39: EPITEȘTI.RO A LUAT LEGĂTURA CU PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL POLIȚIEI LOCALE PITEȘTI, BOGDAN ARISTĂNȚOIU (FOTO), PENTRU TRANSMITEREA UNUI PUNCT DE VEDERE OFICIAL ÎN LEGĂTURĂ CU SITUAȚIA DE FAȚĂ:

„Începând de astăzi s-au constituit aceste sensuri unice și s-au montat plăcuțe adiționale ”interzis”, iar polițiștii locali sunt prezenți în acest moment cu două echipaje, pentru prevenire.

New Profesional Consult 930 x 122
[555x222px]TârgDeJucării_epitesti

Vom merge pentru câteva zile pentru prevenție, pentru că, totuși, locuitorii acestui cartier și nu numai, cei care nu știu despre acest lucru (n.r. creare sensuri unice) , trebuie să ia la cunoștință.

Începând de săptămâna viitoare, vom începe să acționăm și pentru a-i sancționa pe cei care încalcă aceste reguli de circulație. Dar, repet, deocamdată vom merge câteva zile pe prevenție.”

Update, ora 16:02:  Și la această oră este  haos la intersecția străzii Mircea Eliade cu Liviu Rebreanu din cartierul Găvana.

 

 

Unii oameni chiar au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirea cu privire la noul indicator montat astăzi. 

 

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

În continuare Poliția Locală se află la fața locului pentru monitorizarea traficului. 

 

Știrea inițială, ora 16:15 – Piteşti: Sens interzis ignorat de şoferi. Indicatorul a apărut în această dimineaţă

La intersecţia străzii Mircea Eliade cu Liviu Rebreanu din cartierul piteştean Găvana, pericolul de accidente pluteşte în aer.

În zona respectivă sunt două semne de interzis, cât se poate de vizibile. Cu toate acestea, mai mulţi şoferi au fost surprinşi de reporterii ePiteşti cum încalcă reguli elementare de circulaţie.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

 

 

O explicaţie este aceea că indicatoarele au fost montate recent, chiar astăzi.

Spre exemplificare (VIDEO)

 

 

930 x122 grota rece
555×222  MAIA

Un conducător auto intră pe interzis, fiind neatent la noul indicator amplasat în această dimineaţă. Măsuri imediate sunt necesare.

Într-o altă intersecţie, traficul este monitorizat de poliţiştii locali.

 

 

Este vorba despre intersecţia dintre strada Carol Davila şi bld. 1 Decembrie 1918. Aici s-a montat un indicator de interzis la stânga, pe sensul dinspre Piaţa Găvana.

Sunt prezenţi şi lucrători ADP care finalizează lucrările de reconfigurare a traficului.

 

HerasMed (930 x 122 px)
Eurial 555 x222

pizzeria-sapori-italia 263 587