pizzeria sapori  930 122

acțiune trafic

Video – Poliția Argeș, în acțiune de 8 martie

La această oră, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Argeș desfășoară o amplă acțiune în trafic, pe raza județului.

Citiți și: Șoferii n-au știut ce ,,i-a lovit”: Aproape 3000 de sancțiuni în timp record

 

Mai exact, agenții se află la acest moment pe DN 7, în localitatea Bascov, zona Valea Ursului.

Citiți și: Ieșirea din Pitești spre cel mai periculos drum, „blocată”!

Pentru că această zi este una specială, polițiștii le-au oprit în trafic în special pe reprezentantele sexului frumos, nu pentru a le amenda, ci pentru a le oferi flori și bomboane.

 

De asemenea, pe lângă urări, agenții le transmit și recomandări pentru un trafic în siguranță.

Foarte multe mașini din Ucraina tranzitează zona. Cele mai multe sunt cu femei și copii, care au trecut granița în România, pentru a fugi din calea războiului.

Chiar dacă nu cunoșteau limba română sau engleză, acestea au mulțumit polițiștilor pentru gestul făcut.

Pe lângă cadourile oferite, polițiștii rutieri argeșeni au considerat că pot aduce un gând bun și prin oferirea unui moment de pauză pentru cafea sau ceai, participanților la trafic care vin din zona de conflict din Ucraina.

„Mesajele către cetățenii ucraineni au fost transmise atât în limba engleză, cât și în limba ucraineană, consemnate în alfabet chirilic.

Acțiunea a fost desfășurată și de către polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi – Autostrada A1, care au transmis același mesaj, de a conduce prudent, având în vedere și carosabilul ud sau chiar condițiile de trafic de iarnă, dar și de a face pauze regulat, pentru a preveni oboseala la volan, având în vedere traseele lungi parcurse.

Prin aceste activități, ne dorim să contribuim la siguranța rutieră, astfel încât toți participanții la trafic să ajungă cu bune la destinație”, transmite IPJ Argeș.

Kaia 555×222
Pizza Sapori Italia 570 90