Kaia 930 x 120

apartamentul

(VIDEO) PIAŢA GĂVANA, ABANDONATĂ ÎNTR-O MARE DE GUNOAIE

Piața Găvana, abandonată într-o mare de gunoaie. Lucrările de reabilitare, modernizare şi reamenajere a pieţei agroalimentare din cartierul piteștean Găvana bat pasul pe loc.

Citiți și: Pitești. Oficial! Se închide piața

Cel mai probabil, termenul asumat de constructor (7 iulie 2018), afișat ca atare și pe panoul informativ de pe șantier, nu va fi respectat, între timp lucrările fiind suspendate.

Am mers astăzi la faţa locului şi, după cum puteţi observa din imagini, șantierul este într-o stare jalnică. Totul este lăsat de izbelişte, iar gunoaiele au împânzit zona.

Citiți și: Pitești: De duminică se închide piața Găvana!

Contactat de ePitești pentru lămuriri, viceprimarul Laurenţiu Zidaru declară: ,,Termenul de execuţie este de 8 luni, iar finalul ar fi prevăzut pentru luna august. Conform contractului, lucrările se vor termina în luna august, dar dacă ei nu-şi îndeplinesc angajamentele contractuale, vor fi sanctionaţi. În contract există prevederi de întârziere şi vor suporta consecinţele.

Dacă pe panoul de informare este o altă dată, probabil că ei (n.r. – constructorii) au trecut-o înainte de a fi ploile acestea. În contract sunt stipulate clauze care spun că, în situaţia în care vremea nu este favorabilă, lucrările se vor decala puţin. Probabil acesta este decalajul şi au mai întrerupt lucrul.”

Întrebat de ce au fost sistate lucrările, viceprimarul răspunde: ,,În momentul de faţă, lucrările au fost sistate pentru că a trebuit să aşteptăm să se termine licitaţia pentru acoperiş. Acoperişul pieţei nu a fost prins în proiectul de reabilitare şi lucrările nu se puteau face independent de acoperiş, trebuie lucrate în acelaşi timp.

S-a finalizat licitaţia pentru acoperiş, s-a declarat câştigătorul, s-a semnat contractul și s-a dat din 18 mai ordinul de începere a lucrărilor. Mâine, la ora 13, este o întâlnire între constructorul de la acoperiş şi constructorul care reabilitează interiorul, iar lucrările vor fi reluate.”

Cele două firme care se ocupă sau ar trebui să se ocupe de modernizarea pieței Găvana sunt Apartamentul SA din Piteşti (pentru interior) şi Brincon SRL din Brăila (pentru acoperiş).

Vom urmări subiectul și vom mai face vizite pe șantier. Vom vedea dacă lucrările se vor încheia în luna august anul acesta, aşa cum promite municipalitatea.

Amintim că o situație similară am constatat luna trecută și pe șantierul de la piața agroalimentară din cartierul Trivale (subiectul pe larg și imagini, AICI).

HerasMed (555 x 222 px)
570 X 90 CAPRA 3