- Publicat de: ePitești
- 8-07-2020, ora 11:55
- Social, Video
(VIDEO) PRIM-PROCURORUL ŞTEFAN, PRECIZĂRI ÎN DOSARUL LUI DANIEL CHIŢOIU
A trecut o jumătate de an de la tragedia din 26 decembrie 2019, când fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu a intrat pe contrasens cu mașina și a izbit un alt automobil, provocând un accident mortal. În acest timp, Chiţoiu a fost audiat în mai multe rânduri, iar astăzi prim-procurorul Marius Ştefan a făcut precizări privind noua calitate în dosar a lui Chiţoiu.
Citiți și: Soții Pristavu, morți în accidentul cu un fost ministru: ”Nu mă simt vinovat, puteam să mor și eu!”„În acest moment, cercetările penale nu sunt finalizate, dar în data de 7 iulie 2020 persoanei acuzate i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.”, a declarat Marius Ştefan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Reporter: Au existat expertize ale autoturismelor la care au fost formulate contestaţii. Au fost soluţionate?
Citiți și: (VIDEO) UN DENUNȚ EXTINDE CERCETĂRILE ÎN DOSARUL ACCIDENTULUI PROVOCAT DE DANIEL CHIȚOIU„Au fost întocmite două rapoarte, unul de expertiză tehnică judiciară şi celălalt medico-legal. Inculpatul a contestat, formulând obiecţiuni care au fost depuse de procuror prin ordonanţă. Ulterior, după comunicarea ordonanţei, inculpatul a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului. Cercetările penale sunt finalizate, nu putem să precizăm exact când va fi finalizat dosarul, având în vedere că inculpatul mai poate formula şi alte cereri.”, a mai declarat prim-procurorul.
Vă reamintim, Chiţoiu este acuzat de ucidere din culpă, în urma unui accident mortal cu două victime. Soții Pristavu din Pitești și-au pierdut viața (bărbatul, în vârstă de 82 de ani, a murit pe loc, iar soția lui, de 73 de ani, s-a stins la spital), după ce, aflat la volan pe raza comunei Cotmeana, sat Zamfireşti, fostul ministru ar fi pătruns pe contransens intrând în coliziune frontală cu autoturismul celor doi soţi.