Să regreţi epoca Ceauşescu este ca şi cum ai regreta un cancer de care te-ai vindecat. Pentru că nu e în stare să-şi construiască un prezent onorabil, românul dă fuga în trecut.

Constat că regretul pentru Ceauşescu este în conștiința colectivă a națiunii cu mult mai consistent decât regretul pentru tinerii care au murit în decembrie 1989. Este revoltător. Eu, unul, n-am să uit niciodată. Chiar acum, când vă scriu, rememorând în minte tragicul acelor zile, sunt emoţionat. Indiferent ce va fi fost atunci, revoluție sau capodoperă a manipulării ori și una și alta, morţii evenimentelor de foc de acum 25 de ani sunt o realitate. Ca şi răniţii. Respect memoria acelor oameni, respect durerea fiecărui părinte care şi-a pierdut copilul şi respect suferinţa celor rămaşi în viaţă, dar cu trupurile schilodite de gloanţe.

N-am să pot înţelege şi accepta vreodată uşurinţa cu care moartea acelor tineri este aruncată în derizoriu. Da, ştiţi bine că despre unii se spune că au murit din întâmplare, „ca fraierii”. În loc să le cinstim memoria, dar nu prin festivisme reci, căutăm să le punem amintirea între paranteze. Pentru ce? Ca să demonstrăm că totul a fost o farsă? Ca să-l reabilităm pe Ceauşescu? De unde atât cinism?

Ştiu, România de azi nu arată bine. Dar este vina lor? Nu cumva vina ne aparţine nouă, celor care, complice, am închis ochii la netrebniciile de zi cu zi, de după decembrie 1989, netrebnicii care, însumate, de-a lungul anilor, au dus la felul în care arată acum societatea românească? Ce vină au morţii de atunci ai Timişoarei, ai Bucureştiului, ai Sibiului sau ai Braşovului? Să le reproşăm lor neputinţele şi frustrările noastre de mai apoi?

Pentru ei, respect. Dar pentru noi? Pentru noi cei care am ajuns să-l considerăm un mare patriot pe Ceauşescu. Pentru noi cei care ne-am şters din memorie cătuşele Securităţii şi abuzurile Miliţiei. Pentru noi cei care am uitat întunericul şi frigul din case, cozile la carne, lapte şi unt, pâinea pe cartelă şi programul tv de două ore pe zi, două ore cu slinoase ode pentru dictator și nevastă-sa. Pentru noi cei care nu mai suntem deranjaţi de megalomania regimului Ceauşescu şi de cultul personalităţii. Pentru noi cei care ne mândrim cu monstruozitatea stalinistă numită, ipocrit, Casa Poporului. Pentru ei, respect. Pentru noi, dispreţ şi milă.

Să ne-apucăm de treabă! Să renunţăm la a mai privi cu regret la un trecut mizerabil. Să punem mâna să reconstruim acum România. Un prezent mai bun, decent, poate fi posibil, înainte de toate, prin noi înşine. (Foto: blog.f64.ro)

• Distribuie:
• Distribuie
•