- Publicat de: ePitești
- 18-03-2015, ora 11:18
- Știri
RUTELE REGIOTRANS, PRELUATE AZI DE CFR – DOUĂ SUNT ÎN ARGEȘ
CFR Călători a preluat astăzi traficul de pasageri RegioTrans, companie privată ale cărei trenuri au fost suspendate de Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română după depistarea unor nereguli la aproape 30 de automotoare, anunță Mediafax.
Citiți și: Surpriză neplăcută pe final de an. S-a scumpit din nou!Potrivit sursei citate, rutele pe care vor fi introduse trenurile companiei de stat sunt următoarele: Iaşi – Hârlău – Iaşi, Iaşi – Dorohoi – Iaşi, Braşov – Întorsura Buzăului – Braşov, Braşov – Zărneşti – Braşov, Piteşti – Goleşti – Câmpulung – Goleşti – Piteşti, Piteşti – Curtea de Argeş – Piteşti, Roşiori – Turnu Măgurele – Roşiori, Roşiori – Alexandria – Zimnicea – Alexandria – Roşiori, Timişoara – Jimbolia – Timişoara, Ploieşti – Urziceni – Ploieşti şi Caracal – Corabia – Caracal.
Mediafax precizează că un bilet simplu (doar dus) pe aceste rute va avea acelaşi preţ ca cel practicat de operatorul privat, iar pentru călătoriile dus-întors CFR Călători va acorda o reducere de 10%.
Citiți și: Exclusiv/Pitești. CFR dă peste cap tot traficul din Prundu! Barieră nefuncțională timp de peste o lună!