HerasMed (930 x 122 px)

hepatită

medici_56959300

18 COPII DIN TIGVENI, INTERNAŢI CU HEPATITĂ

Autorităţile sanitare din Argeş sunt îl alertă în condiţiile în care la Tigveni a fost identificat un focar de hepatită A. În judeţ nu a mai fost un focar de hepatită de aproape trei ani, a spus Sorina Honţaru, şefa Direcţiei de Sănătate Publică.

Citiți și: Decizie importantă pentru autostrada Pitești – Sibiu!

Până acum au fost depistaţi pozitiv 24 de copii, 11 probe sunt în lucru iar alţi doi au fost depistaţi negativ. Mai sunt internaţi la secţia de boli contagioase a Spitalului Judeţean 18 copii. S-a luat măsura vaccinării a 200 de copii din două şcoli afectate în localitatea respectivă, fiind distribuite şi materiale dezinfectante în unităţile de învăţământ şi la unele gospodării. Medicii de familie fac zilnic triaje.

„Focarul este încă deschis. De abia la scurgerea a 45 de zile la ultimul caz înregistrat se poate vorbi de stingerea focarului. Pe de altă parte, hepatita A este o boală care evoluează în general spre videcare fără ca persoanele afectate să rămână cu sechele”, a spus Sorina Honţaru.

Citiți și: PRIMA CONTESTAȚIE LA LICITAȚIA PENTRU TRONSONUL CORNETU – TIGVENI DIN AUTOSTRADA PITEȘTI – SIBIU

555 X 222 CAPRA
Pizza Sapori Italia 570 90