Donaris 930 x 122

aditivi

GHEORGHE_MENCINICOPSCHI

ECHIPA ARGEŞEANULUI MENCINICOPSCHI A FĂCUT O DESCOPERIRE REMARCABILĂ

Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), coordonaţi de argeşeanul Gheorghe Mencinicopschi, cetăţean de onoare al judeţului nostru, au făcut o descoperire remarcabilă.

Citiți și: Șofer imobilizat în trafic. Era căutat în toată lumea, dar l-au prins în Argeș

Ei au aflat că extractele din plante pot înlocui conservanţii chimici, folosiţi în industria alimentară. Cercetătorii ICA au constatat că extractele din scorţişoară şi plante medicinale au aceleaşi proprietăţi ca şi conservanţii chimici.

“Una dintre cercetările pe care le-am realizat şi le-am finalizat la ICA constă în înlocuirea conservanţilor E-uri cu extracte de scorţişoară, de exemplu, care au efecte mult mai bune de conservare şi nu schimbă nici gustul, nimic. Noi am avut rezultate în cercetare cam în acelaşi timp cu cele obţinute pe plan mondial. Am descoperit că extracte naturale din anumite plante pot înlocui conservanţii chimici atât de controversaţi (cum sunt sulfiţii, benzoaţii, precum şi nitraţii, nitriţii, care iarăşi reprezintă o mare categorie de conservanţi răi), cu efecte la fel de bune în ceea ce priveşte caracteristicile tehnologice. Conservă la fel de bine produsele, dar nu sunt nocive. Avem şi experimente reuşite, pe care le-am realizat la institut.”, declară profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Citiți și: SOCIETATEA APĂ CANAL ATENȚIONEAZĂ

 

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90