NOR CURIER 930X122

curte

PESEDIMEA ARGEȘEANĂ PREGĂTISE MICI, BERE ȘI ȘAMPANIE PENTRU VICTORIA LUI PONTA

Siguri pe ea, social-democraţii argeşeni se pregătiseră din timp să sărbătorească victoria lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie, dar nu a fost să fie.

Citiți și: Veste uriașă despre PIB-ul Argeșului!

O dovadă că aşa au stat lucrurile este și faptul că pe 15 noiembrie în curtea sediului din Pitești al PSD Argeş se finalizeze construirea unui terase acoperite, cu bănci și mese, pe care urmau să fie puse farfuriile cu mici și sticlele cu bere și şampanie, în cinstea victoriei care nu a mai venit.

„Nu am ştiut să comunicăm în special cu tinerii şi ne-am crezut de dinainte învingători.”, a spus astăzi, în conferinţă de presă, Florin Tecău, secretarul executiv al filialei şi preşedinte al Consiliului Judeţean. La rândul său, Iustin Dejanu, purtător de cuvând al PSD Argeş în perioada campaniei electorale, a punctat că „a existat un al treilea curent de opinie față de cele pro PSD şi pro ACL, iar acela a înclinat balanţa: cred că foarte mulţi au votat împotriva lui Victor Ponta de nervi pentru ce s-a întâmplat în diaspora.” Amintim că în Argeș Victor Ponta a câștigat alegerile.

Citiți și: Un director al unei instituții din Argeș a trecut de la PNL la PSD!

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90