Eurial 930 x 122

constantin stroe

(VIDEO) CONSTANTIN STROE, ÎNMORMÂNTAT CU SALVE DE FOC

UPDATE: Cortegiul funerar a ajuns la cimitirul „Sfântul Gheorghe”. În onoarea lui Constantin Stroe, militarii au tras salve de foc și s-a intonat imnul de stat al României. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citiți și: Povestea neștiută de la Dacia Mioveni: O Uzină fără viitor?!

UPDATE: Slujba religioasă s-a încheiat.

Citiți și: Numele omului care a salvat Dacia, readus în prim-plan de Fundaţia Renault

Cortegiul funerar va pleca spre cimitirul „Sfântul Gheorghe”.

Constantin Stroe, condus pe ultimul drum. Astăzi au loc funeraliile celui care a fost director general la Automobile Dacia și preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și de numele căruia se leagă privatizarea de succes a uzinei din Mioveni.

Slujba religioasă se desfășoară la această oră la biserica „Sfânta Vineri” din cartierul piteștean Popa Șapcă. Sunt prezente oficialitățile județului Argeș, reprezentanți ai uzinei Automobile Dacia, dar și simpli cetățeni și foști colegi ai lui Constantin Stroe, precum și componenți ai galeriei lui FC Argeș.

După slujba religioasă, cortegiul funerar se va îndrepta către cimitirul „Sfântul Gheorghe”, acolo unde va avea loc înmormântarea. Pe ultimul său drum, Constantin Stroe va avea parte de onoruri militare. Militari din Garnizoana Pitești (de la Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul”) vor trage salve de foc în semn de respect față de marele dispărut. Vom reveni cu alte detalii și imagini.

Amintim că astăzi, în ziua înmormântării lui Constantin Stroe, este doliu în Argeș, declarat de Consiliul Județean. Drapelul de la Consiliul Judeţean este coborât în bernă. De asemenea, toate instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean şi a primăriilor din Argeş și-au suspendat spectacolele programate inițial pentru ziua de azi.

Constantin Stroe a murit sâmbătă, 17 decembrie 2016. Detalii, AICI. (Foto și video: Mihai Neacșu)

555 X 222 CAPRA
570×90 MAIA