NOR CURIER 930X122

angajat

MISTER TOTAL ÎN CAZUL ANGAJATULUI DE LA DACIA DAT DISPĂRUT

Mister total în cazul angajatului de la Dacia dat dispărut. Au trecut trei săptămâni de la data la care Ion Zăvoianu, angajat al uzinei Automobile Dacia din Mioveni, a fost văzut ultima oară (în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2018).

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

Dacă la sfârșitul lunii trecute autoritățile precizau că argeșeanul a fost căutat ”în zona împădurită a localității Coșești, existând indicii că, după ce a plecat de la benzinărie (n.r. – locul în care a fost văzut ultima dată), s-ar fi deplasat pe drumul județean, spre pădure”, în prezent nu ar exista alte indicii despre unde s-ar putea afla bărbatul.

”Căutările continuă. A fost urmărită pista pe care o aveam, dar n-au fost găsite alte urme de atunci. Bărbatul este căutat la nivel național. În cazul legitimării de către politiști în alte zone din țară și al introducerii în baza de date, se va descoperi unde este. Verificăm, nu excludem nimic”, informează, chestionat pe marginea acestui subiect de ePitești, Florin Popa, purtător de cuvânt al Poliției Argeș.

Citiți și: Șofer imobilizat în trafic. Era căutat în toată lumea, dar l-au prins în Argeș

Deși au trecut trei săptămâni de la dispariția sa, Ion Zăvoianu este, potrivit informațiilor oficiale, de negăsit. Nicio urmă, cât de mică, până acum!

Vă reamintim că în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2018 Ion Zăvoianu ar fi plecat de acasă pentru a bea o cafea la o benzinărie din comuna argeșeană Coșești. Este și locul în care a fost văzut ultima oară (foto). După ce a plecat de la benzinărie, bărbatul nu a mai revenit la domiciliul său.

Semnalmente: înălţime circa 1,70 metri, constituţie atletică, păr negru și tuns mediu, ochi căprui și faţă rotundă.

Vestimentație la momentul dispariției: geacă de culoare neagră din piele, pulover verde cu gri, pantaloni din stofă de culoare neagră, pantofi negri, iar pe cap purta un fes din material textil de culoare neagră.

Persoanele care pot da relaţii despre argeșean sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Câmpulung sau Secția de Poliție Rurală Stâlpeni, la numerele de telefon 0248.512.100, respectiv 0248.565.566.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3