- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 4-01-2019, ora 11:50
- Cinema
TARIFE LA CINEMA „BUCUREŞTI”
Tarife la Cinema „Bucureşti”. Consiliul Local Piteşti a aprobat tarifele pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019 care vor fi practicate la Cinematograful „Bucureşti”.
Citiți și: Surpriză la final de săptămână pentru piteșteni!Preţul unui bilet la un film de categoria A va fi de 6 lei, iar la un film de categoria B – 8 lei. Un bilet la un film de categoria C va costa 10 lei, iar la categoria D – 12 lei.
De asemenea, preţul fix pentru un bilet pentru grupuri de elevi la o proiecţie cu caracter educativ va fi de 3 lei.
Citiți și: Premieră în Pitești!Pentru studenţi, pensionari, şomeri şi pentru adulţii cu handicap mediu şi uşor tarifele vor fi în continuare mai mici cu 50%, în timp ce pentru elevi (în situaţia în care nu participă la un spectacol de grup cu caracter educativ) tarifele vor fi reduse cu 75%.
Accesul la filmele proiectate la Cinematograful „București” este gratuit și în 2019 pentru cetăţenii de onoare ai municipiului Piteşti, pentru elevii etnici români din afara graniţelor ţării bursieri ai statului român, pentru posesorii legitimaţiilor eliberate de Guvernul României în baza H.G. nr. 385/2004 privind accesul gratuit la actul de cultură la nivel naţional al pensionarilor care au activat cel puțin 10 ani în domeniul cultural-artistic și în presă și pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele care le însoţesc.
Activitatea Cinematografului „București” se va relua pe 12 ianuarie 2019.