- Publicat de: Madalina Iordachita
- 22-03-2023, ora 22:19
- Știri
Pitești: I-a pulverizat în față spray lacrimogen, apoi i-a furat telefonul
Un tânăr de 20 de ani a fost reținut după ce a tâlhărit un bărbat. Acesta i-a pulverizat în față spray lacrimogen, apoi i-a furat telefonul. Bărbatul oferea mobilul spre vânzare.
Citiți și: Teroare în Argeș!IPJ Argeș transmite:
„În ziua de 21 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au identificat și reținut un tânăr de 20 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 17 februarie a.c., tânărul în cauză ar fi pulverizat conținutul unui spray cu efect iritant-lacrimogen asupra unui bărbat, după care l-ar fi deposedat de telefonul mobil pe care persoana vătămată îl oferea spre vânzare.
Citiți și: Pitești. A atacat, a furat și a fugit! Tânăr de 20 de ani, anchetatÎn cursul zilei de 21 martie, tânărul în cauză a fost depistat și condus la sediul poliției de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului, tânărul de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 22 martie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”
Foto principal: descriptiv/ Sursă: ziaruldeiasi.ro