- Publicat de: ePitești
- 24-11-2014, ora 11:29
- Social
30 NOIEMBRIE ŞI 1 DECEMBRIE – ZILE LIBERE. AMENZI PENTRU PATRONII CARE NU RESPECTĂ DECIZIA!
Conform dispoziţiilor din Codul Muncii, republicat, zilele de 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României şi ziua de 1 decembrie – Ziua Naţională – sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Citiți și: Adeverințele de vechime: Obligație clară!Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi dă dreptul inspectorilor de muncă cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş să sancţioneze angajatorii cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Acelaşi act normativ care prevede că prevederile nu se aplică în unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, precum şi în cele în care activitatea nu poate fi întreruptă, ea având un caracter continuu, de permanenţă.
Citiți și: ITM, anunț important privind concediile: Toți angajatorii și salariații vizațiAstfel, în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică se pot stabili programe de lucru adecvate în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.
Acestor categorii de salariaţi care prestează activitate în ziua de 15 august li se va asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă din motive justificate nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază ca soluţie alternativă de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.